Feriți-vă copiii! Se-aude iar vioara…

Deci cum umblam eu câine surd la vânătoare pe blogurile patriei noastre, numai ce-am fost izbit de-o știre horror vecină cu apoplexia, care mi-a confirmat brusc că România încă se află pe primul loc în Europa la producția de semne și minuni. Adică ceea ce la europeni este cu neputință, la români toate lucrurile sunt cu putință. Probabil ăsta-i și motivul pentru care Dracula nu poate fi exportat și-n țările destul de apusene, deoarece doar la noi mănânci usturoi și gura nu-ți miroase iar sângele apă nu se face! Conform unor surse beton se pare că-ntr-o regiune misterioasă a valurilor Dunării, a fost readusă la viață o fosilă despre care se știa că este pe cale de dispariție. Însă cercetătorii de la muzeul figurilor de ceară din localitatea cu pricina, folosind o tehnologie de reactivare pe baza unui praf alb (CaBr2.6H20) adică bromura de calciu (armată, ceai, relaxare…), au reușit să detecteze în litera şi spiritul unor manuale, formele de revenire-n sânul bisericii a unor fosile pierdute și stinghere.

O astfel de fosilă este și VF, un fel de Johnny Mnemonic cu accese de amnezie îngrijorătoare, dar un cyborg romantic care poate recita evlavios peste 150 de poezii în timp ce mâinile-i zburdă duios, când pe-o vioară, când pe-o fecioară! Denumirea științifică a acestei forme de viață din perioada pre-morală a lumii este, pedophilus errare humanum est, și indică orientativ dar nu exhaustiv, spre capacitățile si adaptabilitățile speciei de mamifere triste pe care o reprezintă cu-atâta acuratețe ontologică. Este vorba de un compus biologic primitiv, la granița dintre pediatrie și psihiatrie, care are o capacitate de camuflaj incredibil de mare la condițiile imprevizibile ale mediului, asta judecând după perioada lungă de gestație a operei de caritate prestată sistematic și bolnăvicios. Camuflajul la rându-i este poziționat strategic, la granița dintre scripcă, scriptură și bâză, legătura dintre ele fiind de natură strict mistică, nicidecum folclorică.

Cel mai interesant moment din istoria evoluției acestui caz, de altfel crezut dispărut definitiv prin prafurile deșerturilor australiene, este momentul prezent, când așa cum peroram mai sus, bătrânul rătacitor a fost primit de mâna dreaptă și miloasă a bisericii locale, fără nicio ezitare sau tremur tip Parkinson, ci ferm, frățește și copilărește! Probabil că s-a intonat în prealabil și imnul, “Domnul iubește copiii cuminți”, s-a făcut și nelipsita rugăciune de consacrare iar după ce toate formalitățile au fost exemplar îndeplinite, cetățeanul VF este liber din nou să profeseze ceea ce știe cel mai bine: fricțiunea mâinilor și abureala gurii. Sigur că nimeni n-a ajuns cu iertarea până la 70 de ori câte șapte, așa că nimeni nu se poate dezvinovății că și-a consumat creditul iertand, mai ales că acum harul s-a înmulțit și mai mult, direct proporțional cu numărul de victime pe continentul pătrat.

La final, în concluzia acestei scurte note informative, este bine să se știe că datorită generozității oficialilor muzeului de ceară și tămâie din localitatea paranormală cu pricina, mumia a fost repusă-n circuitul public, fiind expusă liber și democratic tuturor categoriilor de vârstă, dar mai ales claselor credule și vulnerabile. De la corespondenții noștri din teritoriu aflăm bunăoară că zilele-astea expoziția cu vânzare se află-ntr-un turneu prin muzeele din Spania, unde minunea din zona Dunării poate fi analizată pe viu, fără sosii sau făcături ieftine. Organizatorii pot garanta fără nicio falsă modestie că moaștele recitatoare de psalmi vor putea produce multe lacrimi, ca semn clar că minunile încă există. Bineînțeles, e vorba de lacrimile victimelor. Iar asta pentru că se știe foarte bine că icoanele nu lăcrimează niciodată!

PS: sfatul lui grigorie: “Feriți-vă copiii! Se-aude iar vioara…”

Discrep, discrepare, disperare!

“Ma tem ca verbul “a discrepa” exista in uzul literar al limbii romane. Nu e retinut totusi in DEx, insa asta n-ar fi singura curiozitate a dictionarului.” Sertorius 54

Nu numiți discrepanță tot ce numește poporul acesta discrepanță; și nu vă temeți de ce se teme el, nici să nu vă speriați!” Cântarea Adjectivelor 8,12

Domnule Sertorius, sunt multe cuvinte folosite de poporul acesta care din varii motive nu intră în canonul sfântului vocabular. Adică sunt un fel de apocrife. Bune de citit dar nu sunt inspirate! Și nici recunoscute de soborul de la Academie. Așa că dacă nu veniți c-un “stă scris” ci doar cu tradiții populare din regiunea Castilla y Aragón, atunci chiar ar fi recomandat să vă temeți, dar cu temei. Deoarece explicația pentru care fratele mek folosește “a discrepa” iar înțelepciunea voastră prestează servicii de avocatură, este foarte simplă: e destul de posibil ca amândoi să vă faceți veacul prin Reino de España unde “discrepa” este la mare cinste atunci când vrei să transmiți morilor de vânt pe limba lui Don Quijote că nu ești de acord. Iar de-aici, de la a converti adejectivul ortodox (discrepanță) la credința verbului catolic (discrepa) nu-i decât un pas care se numește “a discrepa”! Adică există dar lipsește cu desăvârșire. Din DEX bineînțeles. Sigur că grigorie a priceput chiar de la început ce-a vrut să spună fratele mek. Dar cum eu lucrez cu materialul clientului, din doi mutanți gramaticali și-o amenințare cu boicotul, ce voiai să scot mai mult din acel comentariu? Lucrez și eu cu ce-am l-a ‘ndemână, vai de păcatele mele, că cine-și mai face astăzi costum la croitor? Poate doar Jiji și Juan!

Suferințele tânărului Mek

Trebuie să recunosc faptul că mi-a cam fost frică să urmăresc emisiunea cu mari răspunsuri la semne și minuni. Nu pentru faptul că Edi s-a apucat să naționalizeze toate minunile materiale și naturale, iar apoi în zelul lui de progresat s-a apucat să le naționalizeze și p-alea spiritualele și supranaturalele, ci datorită amenințărilor fățișe care se profesează sincer și spontan la siguranța mediatică a domniei sale. Deci e clar că domnul Mek are mai multe probleme, nu doar una, iar fratele Edi le ignoră sistematic și premeditat.

Dar treaba e ceva mai complexa și foarte morfologică. De fapt prima problemă a domnului Mek este că-i tratat cu indiferență și cu spatele nu de domnul predicator Edi ci de doamna limbă Română. Atât de mult a siluit-o încât nici nu vrea să mai audă de el. Altfel cum se poate explica încăpățânarea unui cuvânt care nu vrea și pace să se despartă-n două, dar împotriva voinței lui este rupt de trupul țării așa de forțat și violent de parcă ar fi granița între Kosovo și Serbia. “Vre-odată”. Adică ce poa’ să-nsemne avortonul ăsta de “vre”? Nu era mai corect “vre-oda-tă”? Era mai echitabil. Sau mai bine, “vreodat-ă”? Ca să nu se confunde sexul cuvântului. Parerea mea umilă de neofit în ale religiei misterelor gramaticii este că după cum nu trebuie pusă liniuța limbii maghiare între Ținutul Secuiesc și Țara Românească tot așa nu trebuie să lăsăm ca acest mutant pe nume “vre” să ne sperie limba, și nevoile, și neamu’. Tot în același registru al răscoalei gramaticii împotriva despotului Meku’ Vodă, s-a mai trezit din somnul vocabularului și-un alt monstru pe numele lui de scenă, “discrepa”. Sunt foarte curios cum se poate realiza această acțiune. Cât de mult pot să “discrep” în așa fel încât să nu bat câmpii cu grație literară? Deci iarăși e un mutant care nefiind mulțumit cu statutul lui de adjectiv blazat (discrepanță), și aruncat încoace și-ncolo de mofturile vreunui (sau vre-unui?) substantiv anost, s-a hotărât într-o ardoare leninist-maoistă să declanșeze revoluția culturală, să se transforme-n verb, adică să intre-n acțiunea de a discrepa limba română de toate elementele dușmănoase, retrograde si reacționare. Și uite așa tot discrepând într-una, iată că-ntr-o bună zi poți ajunge chiar și verb. Totu-i să ai curaj și să discrepi atunci când altora le e teamă să rămână doar la stadiul de dezacord banal.

A doua problemă spinoasă a domnului Mek este legată de misterele aritmeticii sacre. Nu de cifrele-n sine, 10%, ci de semnificația mistică pe care aceste cifre o poartă-n ele însele și de fascinația pe care o produce această mantră numită zecime asupra dătătorului anxios dar mai ales asupra primitorului voios. Deci domnul Mek se află la răspântia vieții când fără clarificările asupra acestui subiect mântuirea-i pare o nălucă iar viața o pacoste. Dacă zecime nu e, nimic nu e, ar spune fratele prezbiter Marin Preda din Siliștea-Gumești dacă-ar fi fost convertit la credința decimală de ziua a șaptea. Dar cum asemenea minuni se-ntâmplă doar în imaginarul colectiv, fratele Mek a rămas cu zecimea-n mână neștiind ce să facă cu ea. S-o dea la săraci? La Conferință? La O&P? În Tanganika? Să n-o mai dea deloc? S-o dea ‘ntreagă? Să dea zecime din zecime? O dată pe lună? Brut sau net? Roni sau euro? Cu chitanță sau fără? Tax exempt? În plic? Să se semneze? Credit card sau debit? Cheque sau cash? Monede sau bacnote? Albă sau neagră? Asta-i întrebarea finală la care fratele Edi refuză să răspundă. Asa este, nu-i corect. Și dacă fratele Mek are și el o dilemă ca a ucenicilor fariseilor când întreabă sincer, “Predicatorule, ce crezi, e bine să dăm zecimea la Conferință sau nu” nu știu de ce Edi nu-i răspunde cu aceiași monedă romană. Dar las’ că grigorie nu vrea să-l lase pe fratele Mek în eclipsă totală și-i dă el răspunsul: “Dați conferinței ce este a conferinței și emisiunii ce este-a emisiunii! Dixit!

A treia problemă și ultima este că domnul predicator nu-i deschis spre romantismul literar care izbucnește violent și amenințător încă din primul comentariu al emisiunii. Acolo este o dramă decimală profundă cu iz de suferințe neînțelese și reprimate care pot conduce la gesturi extreme și financiare. Dacă fratele Goethe încă trăia printre noi în mod sigur și-ar fi găsit un personaj mai potrivit pentru nuvela sa. Prăpăditul ăla de Werther nu mai putea trăi de dorul Lottei. Mare brânză ce-a scris și Goethe ăsta! Uite-aicea dramă complexă: “Suferințele tânărului Mek”. Atunci când te-ai îndrăgostit de zecime și simți că nu te mai poți despărți de ea nici pe lumea cealaltă. Vedeți că totu-i deșertăciune și goană după zecime?

Repetent la religie

Pentru nepotelul Louix, cu drag, de la unchiu’ grigorie. Ce nu face unchiu’ lui pentru el?

„Cu cat un om e mai educat stiintific, cu atat mai mult tinde spre agnosticism sau ateism.”

Doamne fereste si apara. Uite cum ti-a iesit porumbelul pe gura, cu french fries cu tot. Asta-i din putu’ gandirii? Pai e frumos sa-i jignesti pe fratii tai teistii? Pe fratele Bacon, Galileo, Kepler, Pascal, Boyle (nu Susan…), Newton, Faraday, Babbage, Mendel, Pasteur, Kelvin, Planck, Descartes, Maxwell? Nu doar ca erau teisti dar cei mai multi, erau crestini, vai de pacatele lor de analfabeti si obscurantisti! Bine ca nu-i sufletul nemuritor ca daca-auzeau ei cum ii complimenteaza nepotelul lor, sa vezi ca te bantuiau la noapte ca pe Scrooge pentru ca le-ai jignit inteligenta si credinta. Dar de Lennox (nu, nu-i boxerul), McGrath, Peacocke, Polkinghorne, Prance, Ward, Collins, Townes, Stannard, Barbour, Dyson, Schaefer III, Bakker, Flew (asta a fost ateu pana de curand), Phillips, Heap, Houghton, Calvin (p-asta sa nu-l confunzi cu Klein, ala cu nadragii…) and so on, a auzit tineretea voastra? Ia mai dute matale-n vizita putin si pe la biblioteca, mai citeste si niste carti nu doar cioturi de pe sora Wiki, vezi cu ce se ocupa oamenii astia si apoi o sa te mai racoresti putin.

„Ceea ce nu pot accepta este faptul ca mii de ani oamenii au stat in bezna crezand ca au adevarul. Biblia este creatia oamenilor de la Geneza pana la Apocalipsa. Religia a ramas corigenta la toate capitolele. Putine lucruri bune ne-a adus.”

Nu, e clara treaba. Deci vorbeste duhul lui Dawkins prin tine ca Banel Nicolita prin Mihai Bendeac! Pai cum sa zica nepotelul asa ceva, ca religia nu ne-a adus nimic bun, si c-a ramas corigenta la toate capitolele? Ai citit si tu vreo carte despre Stiinta si Religie? Despre istoria dezvoltarii stiintei? In ce context a aparut? Pai pionierii stiintei n-au fost ei oameni ai lui Dumnezeu? Iar fratii Jezuiti in afara de intrigi mai faceau si niste stiinta. Gata, hai ca nu mai am rabdare cu tine. Ia pune tu mana si citeste “Religion and Science” de I. Barbour, “The Oxford Handbook of Religion and Science” de Z. Simpson si P. Clayton, “Galileo Goes to Jail and Other Myths About Science and Religion” de R. Numbers, “The Bible, Protestantism, and the Rise of Natural Science” de P. Harrison, “Science and Religion, 400 B.C. to A.D. 1550: From Aristotle to Copernicus” de E. Grant si “Science and Religion, 1450-1900: From Copernicus to Darwin” de R. Olson, fa-ti temele cu osardie si apoi vino pe-aici doar cand stii exact despre ce vorbesti. Altfel te lasa unchiu’ tau repetent pe tot anul, de nu mai pupi tu bursa niciodata!

„Las in incheiere cateva citate ale lui Carl Sagan, spre meditatia forumistilor: ‘Pretentiile extraordinare cer dovezi extraordinare”, “Nu poti convinge un credincios de nimic; credintele lor nu se bazeaza pe dovezi, ele se bazeaza pe nevoia adanc inradacinata de a crede.'”

Da, si care-i spilul? E doar o afirmatie a fratelui Sagan si atat. Intrebarea-i: ce fel de afirmatie este aceasta? Este una stiintifica sau una filizofica? Este obligatoriu sa fie adevarata? Daca este una stiintifica, atunci in buna traditie a oricarei stiinte respectabile, trebuie demonstrata. Daca nu poate fi demonstrata nu este stiintifica ci filozofica. Atunci ramane doar o afirmatie facuta de un om de stiinta nu de stiinta in sine, pentru ca stiinta in sine nu poate demonstra daca Dumnezeu exista sau nu. Nu are instrumentele necesare sa stabileasca asta pentru simplu fapt ca se afla in afara campului ei de observatie deoarece ea se ocupa doar de natural, nicidecum de supranatural. Deci afirmatia lui Segan este un wishful thinking sau o parere personala. Si-atunci cine are credinta oarba? Tu care crezi ad literam ce spune Sagan, pentru ca n-ai nevoie de dovezi ca ce spune el este adevarat, deorece iti bazezi impresia “pe nevoia adanc inradacinata de a crede” ce spune Sagan fara sa verifici, sau eu care pun la indoiala tot, si care cer dovezi, inclusiv pentru credinta pe care o am?

Dar pe îngeri, cine-i vindecă?

Deci contrar opiniei celor trei rabini care de fapt erau doi, adică domnu’ profesor Edi Necredinciosu’, eu cred că povestea de la Fox News este autentică 100%. Regret că dom’ profesor trece așa de repede de la învățăturile începătoare ale celeilalte lumi și se obesedează pe sine cu învățăturile avansate ale acestei lumi. Dar nimeni nu-i perfect așa că și dansul mai are încă mult de ‘nvățat despre tărâmul celălalt că văd că p-ăsta a ‘nceput deja să-l cam epuizeze.

Revenind la Fox News acum. E foarte evident c-a fost un înger acolo. Cât de împietrit trebuie să fii ca să nu te prinzi de revelație, mai ales când fotografia este clară ca lumina neoanelor. Nici n-are rost să mai aducem argumente în acest sens pentru c-o imagine face cât 1000 de cuvinte sau 73 de minute. Cu toate astea, regret că s-a trecut așa de ușor peste această experiență, trivializandu-se acest gen de știri miraculoase. Discuția trebuia să se axeze nu pe tărâmul, dacă a fost sau nu îngerul acolo, ci de ce era el acolo. Iar răspunsul mi-a venit spontan și ad-hoc în urma analizei foarte simple dar serioase pe care am făcut-o imaginii surprinse de CCTV sau mobile phone.

Judecând după înălțime, e limpede că îngerul de abia putea s-ajungă la nivelul tabloului de pe perete, ceea ce indică spre-o formă de nanism angelic, deci avea probleme cam nasoale cu glanda pituitară. Până și copii știu că îngerii sunt înalți, frumoși, culturiști și cu părul blond oxigenat, însă nu-i cazul îngerului nostru. E frustrant ca înger să te uiți direct în ochii lui Nicolas Sarkozy, fix la aceiași gradație de poloboc, fără nicio abatere de micron. Sau în timp ce-o privesti pe sora Mona Lisa, în loc să fii fermacat de zâmbetul ei angelic, devi obsedat de zăcămintele tunelelor nazale… A doua problemă, mai gravă zic eu, este cea cu aripile. Imaginea este foarte pregnantă iar aripile-s așa de vizible încât nu le poți confunda cu draperiile de la sala de operație. De ce avea îngerul aripi? Nici un om cu neuronii ascuțiți și-n spirală nu mai crede că îngerii zboară ca berzele și planează ca vulturii pleșuvi; nici chiar cei responsabili cu întreita solie îngerească nu mai fac asta. Asta făceau pe vremuri când erau și ei la începuturile aviației angelice, pe timpul când frații lor Wright le-a lipit aripi pe spate. But now it’s no longer the case. Deci nu-i suspect că îngerul din spital încă mai avea aripile în dotare după mii de ani de interacțiuni cu oamenii? Și uite-așa ajung direct în miezul plăcintei. Îngerul fotografiat era de fapt un specimen de pui angelic, care se chinuia cu niște aripi necăzute, deci încă erau de lapte și nu știa cum să scape de ele. Frații lui majori demult sunt wings-free, se pot teleporta direct, nu trebuie să mai fâlfâie ‘ntruna, deci sunt foarte avansați.

Concluzia este explicită și deslușită. Îngerul nu venise la spital ca s-o ia p-aia mică la Domnul și nici s-o vindece de pneumonie. El aștepta la rând ca să se trateze de nanism și excrescențe omoplatice. Culmea e că ăsta micu’ și angelicu’ statea stingher pe holurile alea și nu-l baga nimeni în seamă. Asta era și confuzia, pentru că fiecare credea la rândul lui că trebuie să fie vindecat dar nu se știa care pe care. Eu cred că minunea a constat în faptul că însuși Dumnezeu a recunoscut beneficiile sistemului american de sănătate, mai ales acum când e-n plină reformă sanitară și l-a trimis pe îngeraș să experimenteze pe aripile lui cum e să te trateze alții. Iar oamenii știu să trateze bine, nu ca îngerii! Și dacă nici pe îngerii Lui nu-i vindecă, vorba aia, și ăstia chiar umblă toată ziua prin grădina Domnului, atunci noi ce așteptări să mai avem?

Așa că data viitoare când vă mai întâlniți cu vreun înger prin spital să nu vă speriați de el dar nici să nu vă extaziați. E mai bine să nu-l întrebați ce poate să faca el pentru voi. Mai degrabă întrebați-vă ce puteți face voi pentru el!

PS: ultimul argument că îngerașul rătacit prin spital nu venise să vindece pe nimeni este acesta: ce înger sănătos la cap te vindecă de pneumonie dar te lasă mai departe disabled? Afară de cazul când el însuși are nevoie de tratament… Adevăru-i că pentru pneumonie doar îngerii mai au soluție; în schimb se știe că pentru oameni handicapu-i floare la ureche!

Formula As pe calea ‘ngustă

Chiar nu știu de ce fuge Edi de minuni ca señor diablo de tamâie când astăzi chiar există documente autentice și originale în acest sens. Sunt imposibil de contestat, pentru că s-au întâmplat relativ recent, deci pot fi verificate și analizate cu tot cu aparatul critic. Mai mult de-atât, au fost înregistrate și la OSIM deci nu sunt pseudo-minuni de genul diabolo sau yo-yo tricks și nu le poate revendica chiar orice neofit. Documentele se găsesc prin arhivele iubiți frati, stimate surori încă de pe vremea când în România se vindea acea revistă care avea întotdeauna un supliment cu semne și minuni.

O fi dumnealui sceptic și necredincios dar la vremea aia revista cu minuni se citea ca formula AS și se vindea ca Avantaje… Cred că Sânziana Pop era invidioasă rău. Să descoperi tu un nou target și să le oferi întru îmbărbaătare niște experențe miraculoase nu-i de colea. Și dacă-i mai duci și pe calea îngustă, te-ai facut manager, pardon, om am vrut să zic. Deci revista a avut darul de a fi foarte autentică și originală. Toate experințele de-acolo erau 100% risk-free, verificate, omologate și fabricate-n serie și c-o politică de re-fund foarte generoasă. Nu era nimic inventat sau exagerat, adăugat sau interpretat. Era experiența pură a omului, așa supranaturală cum venise ea direct de la sursa diafană sau tenebroasă și cum apucase s-o mărturisească celui cu reportofonul. Și culmea e ca toți povestitorii aveau aceiași emoție comună: supranaturalul este foarte natural! În condiții normale, la orice colț de stradă trebuia dai de-un înger sau demon, gata imediat să se bage-n seamă daca aveai urechile fără dopuri și ochii fără dioptrii. Era o lumea perpendiculară și nu paralela iar toți cei ce erau pe calea îngustă trebuie să fi întâlnit măcar o dată-n viață un înger sau demon, poate așa din fugă, pe trecerea de pietoni sau la ia-ma nene. Iar miracolul se multiplica de la număr la număr iar cititorii se întrebau evlavios dacă ei sunt pe strada Sforii sau pe câmpia Bărăganului. Că pe ei îngerii nu-i vizitau, demonii nu-i beșteleau și Dumnezeu nu-i vindeca. Deci ceva era putred în sferele ‘nalte pentru că nu se întampla așa cum scria la gazetă. Poate se va explica în numarul viitor care-i treaba cu formula. Cu formula AS… bineînțeles.

Dar numărul viitor era de fapt primul număr al revistei, doar cu inițialele și avatarurile schimbate. Singurii care nu se schimbau niciodată erau îngerii și demonii pentru că ei sunt mereu la datorie și întotdeauna pe calea cea îngustă, aproape de oameni, și la bine și la rău. Așa că cititorii dezamăgiți de lărgimea îngrozitoare și apocaliptică a magistralei albastre, au dat vina pe redactori și i-au acuzat că-i îmbrobodesc cu ficțiuni și fantasme editate-n QuarkXPress și ca prea au mână bună și le vine doar 6-6 poartă-n casă naționalizată! Ceea ce nu era deloc adevărat, pentru că revista era de fapt o formă de sponsorizare și consolare a fraților ghinioniști, care nu câștigau premiile revistei oferite-n semne și minuni, deci nu-și permiteau să-și plătească chiria pe calea cea îngustă. De aceea măcar s-apuce să citească semnele de circulație dacă n-au șansa să câștige o excursie în supranatural sau macar în The Island… (cinefilii știu de ce). Iar fratele redactor șef chiar știa sa vândă experiențe și viziuni. Vorba evangelistului Eminescu, pe îngeri și demoni îi aveți totdeauna cu voi! Pe iubiți frați și stimate surori doar o vreme, două vremi și-o jumătate de vreme. Măcar pentru asta și tot ar trebui bântuiți puțin. Nu știi niciodată ce poate ieși din joben.

Extincția sau calviția?

“Dar cum sa-r impaca evolutia cu Biblia, care ar mai fi rolul caderi in pacat si moarte pe cruce?” samson 96

Cum sa se împace? Foarte simplu. Take a look!

La început a fost Evoluția și Evoluția era cu Dumnezeu și Evoluția era Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin selecție și nimic din ce-a fost făcut n-a fost făcut fără selecție. Și Evoluția s-a făcut trup și s-a manifestat printre noi, plină de dovezi și adevăr. Și noi am privit la slava ei o slavă întocmai ca slava singurei generate din Nimic.” (Epistola către Fosileni 1,1-3)

Deci cum se plimba zeița Evoluție printre ferigile grădinii Cambrianului în răcoarea zilei, după ce în prealabil sfârșise de selectat toate speciile pământului, oceanului și cerului, s-a ‘ntâlnit cu două primate mai cârlionțate care se jucau de-a v-ați ascunselea prin pomii din grădină; adică pe străbunelu’ lu’ Neanderthal și pe-o strănepoată de-a lu’ Ardi și le-a zis clorofilă-n față: puteți să vă cățărați prin toți pomii din grădină dar din bananierul binelui și răului sa nu mâncați pentru că-n ziua în care veți mânca o să vă cadă parul de tot și-o sa mergeti scândură ca pinguinii. Bineînțeles ca maimuța aia de Eva n-a ascultat și s-a repezit în bananier ca fata mare la măritat. Iar maimuțoiul ăla de Adam s-a luat după ea. Cred că de-acolo vine și expresia că ce face omu’ face și maimuța.

După faza cu banana s-au trezit amândoi hairless. Eventual cu ceva fosile de păr din blana primară, aciuiate stingher și ilegal prin zonele erogene, neurogene și sudoripare și niște mărar keratinos pe picioare dar care se putea rezolva ușor și dureros cu-o infuzie de ceară aplicată. În rest goi flintă. Datorită cojilor de banane rămase în urma actului evolutiv, amândoi au căzut pe spate de fericire și deșteptăciune iar din clipa aia nu s-au mai ridicat în patru labe (era și imposibil de altfel datorită primului seism de plăci tectonice cartilaginoase ale coloanei geologice vertebrale) ci în două picioare. Asta a fost căderea pe spate sau căderea-n păcatele ei de evoluție a speciei.

Restul e istorie. Nici nu mai am dubii acum, mai ales că încă mai există specii de sapiens erectus care și-acum după ceva milioane bune de ani seamănă leit cu Ardi sau Lucy. Eu cred că la ăștia s-a oprit evoluția-n loc și d-aia-i și vezi vara la ștrand cu blană pe spate sau cu privire inteligentă de cimpanzei plictisiți.

Ce mă frământă acum este altceva. Nu de unde vin, că asta-i clar ca parameciul, ci unde mă duc. Care-i următoarea treaptă evolutivă? Secvența logică următoare ar fi căderea generală a părului, această ultimă reminiscență de la patrupezii bătuți în cap de soare și musoni. Cu cât ești mai sus pe scara evolutivă cu-atât ai mai puțină blană pe tine. Deci oamenii care-și plâng părul datorită inevitabilei crize chelioase refuză de fapt să evolueze spre faza finală a Omului Spân, specie superioară de ființă cu pielea ca delfinul care poate înota, zbura sau deplasa în orice mediu solid, lichid sau gazos dat. Așa c-aștept cu nerabdare s-am fruntea până-n călcâi, anomalie genetică misterioasă care încă nu poate fi explicată dar care indică maiestos spre-o evoluție a speciei. Altfel cum să explicăm procentul mare de pleșuvie din comunitatea științifică și intelectuală dacă nu ca pe-un semn de bun augur că selecția naturală a creierelor hairless este în plină revoluție evolutivă iar în final specia de gelați, păroși, bărboși și hipioți care refuză să se adapteze este deja condamnată la extincție totală si definitivă. Așa că-n confruntarea finală dintre maneliștii și șahiștii de la Ciao Darwin, selecția naturală va fi năpraznică și necruțătoare.

Așa, era să uit. De ce-a murit Isus pe cruce? În contextul revelației speciale a selecției naturale a speciilor pe cale de dispariție, Isus a murit pentru toate maimuțele, cimpanzeii și gorilele care s-au blocat aiurea-n mijlocul procesulului evolutiv și-acum așteaptă disperate și cu sufletul la gură, ori extincția ori calviția! Sau mai simplu spus: a murit degeaba pentru că mântuirea nu vine de la iudei ci de la cimpanzei și nu este prin credință ci prin selecție naturală, și asta ca să nu se laude nimeni. Restul e floare la ureche. Make love not war!

PS: revelația asta spontană am avut-o azi-noapte. Cred c-am fost bântuit de-o viziune științifico-fantastică. Pe când eram răpit până-n al treilea strat geologic, mi s-a arătat un bătrân cu barbă albă care-mi zicea duios, ‘Grigorie, Grigorie, pentru ce mă prigonești?’ Nu cred că era Dumnezeu, pentru că deși avea barbă albă ăsta mai avea și-o chelie lucioasă care strălucea cam mistic. Cred că era Darwin în chip de înger venit să mă trezească din somnul rațiunii care deja năștea la greu numai monștri, balauri și pitici pe creier. Aliluia, Amin.