Suferințele tânărului Mek

Trebuie să recunosc faptul că mi-a cam fost frică să urmăresc emisiunea cu mari răspunsuri la semne și minuni. Nu pentru faptul că Edi s-a apucat să naționalizeze toate minunile materiale și naturale, iar apoi în zelul lui de progresat s-a apucat să le naționalizeze și p-alea spiritualele și supranaturalele, ci datorită amenințărilor fățișe care se profesează sincer și spontan la siguranța mediatică a domniei sale. Deci e clar că domnul Mek are mai multe probleme, nu doar una, iar fratele Edi le ignoră sistematic și premeditat.

Dar treaba e ceva mai complexa și foarte morfologică. De fapt prima problemă a domnului Mek este că-i tratat cu indiferență și cu spatele nu de domnul predicator Edi ci de doamna limbă Română. Atât de mult a siluit-o încât nici nu vrea să mai audă de el. Altfel cum se poate explica încăpățânarea unui cuvânt care nu vrea și pace să se despartă-n două, dar împotriva voinței lui este rupt de trupul țării așa de forțat și violent de parcă ar fi granița între Kosovo și Serbia. “Vre-odată”. Adică ce poa’ să-nsemne avortonul ăsta de “vre”? Nu era mai corect “vre-oda-tă”? Era mai echitabil. Sau mai bine, “vreodat-ă”? Ca să nu se confunde sexul cuvântului. Parerea mea umilă de neofit în ale religiei misterelor gramaticii este că după cum nu trebuie pusă liniuța limbii maghiare între Ținutul Secuiesc și Țara Românească tot așa nu trebuie să lăsăm ca acest mutant pe nume “vre” să ne sperie limba, și nevoile, și neamu’. Tot în același registru al răscoalei gramaticii împotriva despotului Meku’ Vodă, s-a mai trezit din somnul vocabularului și-un alt monstru pe numele lui de scenă, “discrepa”. Sunt foarte curios cum se poate realiza această acțiune. Cât de mult pot să “discrep” în așa fel încât să nu bat câmpii cu grație literară? Deci iarăși e un mutant care nefiind mulțumit cu statutul lui de adjectiv blazat (discrepanță), și aruncat încoace și-ncolo de mofturile vreunui (sau vre-unui?) substantiv anost, s-a hotărât într-o ardoare leninist-maoistă să declanșeze revoluția culturală, să se transforme-n verb, adică să intre-n acțiunea de a discrepa limba română de toate elementele dușmănoase, retrograde si reacționare. Și uite așa tot discrepând într-una, iată că-ntr-o bună zi poți ajunge chiar și verb. Totu-i să ai curaj și să discrepi atunci când altora le e teamă să rămână doar la stadiul de dezacord banal.

A doua problemă spinoasă a domnului Mek este legată de misterele aritmeticii sacre. Nu de cifrele-n sine, 10%, ci de semnificația mistică pe care aceste cifre o poartă-n ele însele și de fascinația pe care o produce această mantră numită zecime asupra dătătorului anxios dar mai ales asupra primitorului voios. Deci domnul Mek se află la răspântia vieții când fără clarificările asupra acestui subiect mântuirea-i pare o nălucă iar viața o pacoste. Dacă zecime nu e, nimic nu e, ar spune fratele prezbiter Marin Preda din Siliștea-Gumești dacă-ar fi fost convertit la credința decimală de ziua a șaptea. Dar cum asemenea minuni se-ntâmplă doar în imaginarul colectiv, fratele Mek a rămas cu zecimea-n mână neștiind ce să facă cu ea. S-o dea la săraci? La Conferință? La O&P? În Tanganika? Să n-o mai dea deloc? S-o dea ‘ntreagă? Să dea zecime din zecime? O dată pe lună? Brut sau net? Roni sau euro? Cu chitanță sau fără? Tax exempt? În plic? Să se semneze? Credit card sau debit? Cheque sau cash? Monede sau bacnote? Albă sau neagră? Asta-i întrebarea finală la care fratele Edi refuză să răspundă. Asa este, nu-i corect. Și dacă fratele Mek are și el o dilemă ca a ucenicilor fariseilor când întreabă sincer, “Predicatorule, ce crezi, e bine să dăm zecimea la Conferință sau nu” nu știu de ce Edi nu-i răspunde cu aceiași monedă romană. Dar las’ că grigorie nu vrea să-l lase pe fratele Mek în eclipsă totală și-i dă el răspunsul: “Dați conferinței ce este a conferinței și emisiunii ce este-a emisiunii! Dixit!

A treia problemă și ultima este că domnul predicator nu-i deschis spre romantismul literar care izbucnește violent și amenințător încă din primul comentariu al emisiunii. Acolo este o dramă decimală profundă cu iz de suferințe neînțelese și reprimate care pot conduce la gesturi extreme și financiare. Dacă fratele Goethe încă trăia printre noi în mod sigur și-ar fi găsit un personaj mai potrivit pentru nuvela sa. Prăpăditul ăla de Werther nu mai putea trăi de dorul Lottei. Mare brânză ce-a scris și Goethe ăsta! Uite-aicea dramă complexă: “Suferințele tânărului Mek”. Atunci când te-ai îndrăgostit de zecime și simți că nu te mai poți despărți de ea nici pe lumea cealaltă. Vedeți că totu-i deșertăciune și goană după zecime?

Anunțuri

2 gânduri despre „Suferințele tânărului Mek

  1. Nea Grigore,

    culmea ironiei este ca si matale o mai dai de gard in privinta siluirii limbii romane. Si, uite-asa se face ca te alaturi breslei celor care folosesc „monezi”, in loc de „monede”.

    • Isn’t that wonderful? Nu-i așa că-i strălucitoare mărgica? Da’ pentru că ești băiat/fată de treabă uite-aici iesplicația lui grigorie: dacă tu compuneai un text în care utilizai monezi în loc de monede, aia se numea greșeală gramaticală. La mine se numește licență poetică! Asta e, n-am găsit alta rimă. Hai să mai vii pe-aici că-i fun de tot. Anyway, thank you for the observation.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s