Vină asteroidul Tău, precum în cer și pe pământ!

Sub egida noruleț-ntr-un picior, ghici cenușă ce-i, s-a prăvălit asupra temerilor noastre o lavă apocaliptică de la ultima erupție televizată a vulcanului din Orlando, de s-au oprit subit toți meteoriții din cer de teamă să nu fie deviați de la traiectoria lor profetică de cenușa organică aruncată cu atâta generozitate științifică de domnul profet al sfinților din ultimele zile.

Conform Apocalipsei după NASA, care apocalipsă a fost îndelung studiată după celelalte apocalipse mai mici sau mai mari, e foarte probabil să ne trezim în următorii 20 de ani cu vreun Scania, Casa Poporului sau Muntele Găina-n cap, iar asta din pricina domnului profesor care este certat cu istoria dar împăcat cu soarta. Da, și mie mi-au plăcut Armageddon, Deep Impact, 2012, dar niciodată nu mi-a trecut prin cap că Bruce Willis ar putea fi simbolul următorului președinte al GC, adică Mark Finley, sau că naveta aia Messiah era de fapt biserica adventistă aflată în misiune imposibilă!

E drept, nici eu nu cred că-n trâmbițele alea se răcnește despre klingonieni, ferengi, bajorani sau romulani, dar ca să faci inventarul rocilor și pietrelor spațiale îți trebuie ceva credință și puțină excitare. Ceea ce la domnul profesor s-a văzut din belșug. Eu zic să lăsăm baltă teologia și să ne apucăm serios de geologie. Numai așa avem șanse să scăpăm din marea strâmtorare meteoritică. Însă mica strâmtorare este deja la ea acasă, acum după ce stimații frați și iubitele surori au vizionat apocalipsa celor patru trâmbițe. Da’ ce spun eu aici? La cât de înfiorătoare sunt și la ce zgomot infernal scot cred că-s tromboane în toată regula.

Bun, hai să zicem c-așa o fi, că doar nu-i greu să ne lovească vreun asteroid cum deseori se-ntâmplă pe Jupiter. Se știe că Jupiter fiind foarte mare și la cântar și la gravitație, e mai greu s-o nimerești cu piatra dar pe noi ăștia mai micii imediat ne nimerește-n patru octave de trompetă, cu tot tacâmul și muștiucul din dotare. Însă problema-i cu totul alta. Ce te faci cu dracii ăia care cică apar în trâmbița a cincea? Cum să-i interpretăm, literar sau simbiotic (sic!)? Adică o să ne invadeze dracii ca muștele de n-o să mai vedem lumina soarelui? Și de când până când ar fi dracii nasoi, ca-n filmul ăla Legion? Că noi știam din mărturii că dracii-s frumoși, deștepți și cutezători. Sau cum or fi nu știu, că pe trâmbița asta n-am înțeles-o deloc deși am priceput de ce domnu’ profesor refuza să cânte la această muzicuță, în ciuda insistențelor bemolice ale lui Marius.

Însă cel mai impresionant moment a fost în ultima sută de cuvinte când domnul profesor a explicat cu-o claritate de astrolog care-i adevărata sursă a acelor pietre, camioane, munți și văi, păduri și mare care cad din cer peste blestemații ăștia de păcătoși. În urma unei analize de finanțe-contabilitate s-a stabilit că aceste arme de distrugere-n casă se află-n inventarul bunului Dumnezeu, adunate cu grijă în cămara Lui pentru zile negre. Adică după ce s-au terminat proviziile de bunătate din cămara cu har, Dumnezeu, în lipsa altor unelte de prelucrare prin așchiere a sufletelor neferoase, dă buzna-n cealaltă cămară, aia cu grindina, ca s-arunce cu bolovani în noi până o să ne sune apa-n cap și trâmbița-n timpane! Acum pricep eu de ce-i omora pe ăia din vechime cu pietre. Erau de fapt niște manevre militare destinate pregătirii tineretului pentru apararea patriei pentru vremurile din urmă când se va declanșa marea lapidare. Ceva de genul, ‘azi o piatră cât un ou; mâine te trezești c-un bou’… În cap, bineînțeles. Propun să-i schimbăm numele lui the big one, din Apophis în Nemesis! Cam așa arată Dumnezeu în viziunea domnului profesor de geologie aplicată-n cap: eu te-am făcut, eu te omor! Să fie oare o coincidență? Nicidecum. E ceva în genul femeii abuzate de soțul violent care după o serie de bătăi rupte din rai ajunge să-l iubească cu adevărat, pentru că și-a dat seama cât de bun a fost că n-a omorât-o în bătaie… Și cu asta s-a clarificat și ultima problemă din Univers.

Adevăru-i că până nu primești un cataroi în freză nici n-ai cum să-L respecți cu adevărat pe Don Dumnezeu. Așa că nu ne rămâne altceva mai bun de făcut decât să așteptăm cu fascinație și evlavie anul 2029 și să ne rugăm stăruitor și tânguitor: „vină asteroidul Tău, precum în cer așa și pe pământ!” Așa să ne ajute Nemesis. Amin.

Anunțuri

Enoh Baba și cei 42 de copii

“Unde scrie in Biblie ca Enoh, Ilie sau altzii au ajuns perfeczi in trup inca de pe Pamant si de aia i-a luat Dumnezeu la Cer? Eu am gasit invers:
– Enoh a blestemat 42 de copii si i-a condamnat la moarte (iubirea fatza de dusmani),…” – nicole

Iar eu am găsit și mai invers. Asta e clar că n-au fost perfecți. Păi cum să fii perfect când tu nu ești în stare de-un pogrom ca lumea. Adică după 300 de ani de umblare pe-acest pământ tu doar 42 de suflete reușești să le trimiți pe lumea cealaltă? Și ăștia, niște prăpădiți de copii. Să ne uităm bunăoară la David. Saul a ucis miile, David zecile de mii. Iar asta nici în 30 de ani de activitate. Uite aici lucrare misionară eficientă. Și-n ciuda acestor performanțe, săracu’ de el zace-n mormânt mai departe în loc să fie luat în sânul lui Abraham. Deci ăștia care nu fac mare brânză pe-aici pe pământ îi ia repede la ceruri iar pe ăia care chiar produc mii de suflete pierdute pe tarlaua pătrată îi lasă să se transforme-n cernoziom? Întrebarea este când i-a blestemat, înainte să-l ia la cer sau după? Săracul Enoh stă și-acum și se minunează și el de victimele colaterale produse pe pământ. 42 dintr-o lovitură! Da’ problema-i alta. Ce-o să facă el atunci când s-o întâlni cu ei odată pe nori? Ce-o să le explice la ăia mici? Că n-a fost el? Că s-a făcut confuzie? Că-s doar niște zvonuri răutăciose lansate ca să-l compromită? Că la vremea aia el era demult pensionat? Da’ cine o să-l creadă? Ca să fiu sincer mi-e cam milă de bietul Enoh. Păi după ce-a fost condamnat aici pe pământ în contumacie cred că nici Dumnezeu n-o să-i mai prescrie pedeapsa. Sau poate pentru că ăia micii au fost obraznici, e posibil că n-o să ia la ceruri deci o să-l scutească pe Enoh de amintiri neplăcute? Ar fi prea frumos ca să fie și-adevărat. Marea problemă este că totuși există dovada implicării lui în blestemarea copiilor obraznici. Iar pentru asta s-ar putea să-l excludă din ceruri chiar în timpul judecății de cercetare, mai ales că există aici pe pământ cel puțin un martor la pogromul făptuit de Enoh pe vremea lui Elisei! Asta e. C’est fini la comedie!

PS: să mai vii cu citate d’astea din cartea lui Enoh… Nu de altceva dar astfel mai aflăm și noi cine a colaborat cu diavolu’ pe vremea răposatului și că Elisei a fost de fapt doar un nume conspirativ pentru legionarul ăla de Enoh! Și când te gândești că nici n-a început mileniu și deja au început iubitele surori și stimații frați să-i judece pe sfinți. Îți dai seama că-n timpul mileniului scapă cine poate?

Iubiți serafimi, stimate angelice

„La sfarsitul predicii ma intalnesc cu o veche si draga prietena, pe care abia asteptam sa o vad si ale carei prime cuvinte sunt: ”Soro, ce lipsa de decenata in casa Lui Dumnezeu”. Am ramas fara cuvinte; o rochie mult peste genunchi, nici un pic transparenta, fara decolteu, la baza gatului, doar ca nu avea maneci. Nu cu bretele, doar cu o maneca scurta ce se termina pe umar. Am incercat sa-i explic prietenei mele ce cred: nu suntem mantuiti prin alegerea vestimentatiei, nu sunt indecenta, imbracamintea este o chestie de educatie, de cultura, desi sunt de acord alegerea potrivita a imbracamintii. Reactia a fost ca nu imi mai vorbeste, a rupt orice legatura cu familia mea.” – Marlena 1 (emisiunea 153)

Pacea Domnului sora Marlena!

Bine-ați venit în Republica Adventistă România! Nici n-ați aterizat bine pe Câmpia Bărăganului și-ați și avut primul șoc cultural pe malurile Dâmboviței. Vă ‘nțeleg perfect uimirea dar să nu vă pară rău deloc. Prietena la nevoie se cunoaște. Dacă ați fi întâmpinat-o c-un săpun Fa și-un deodorant 8×4, unchiu’ vă garanta că sora ar fi jucat foarte sprințară în jurul rochii dvs. Așa uite cu ce v-ați ales.

Acum are și unchiu’ grigorie o curiozitate endemică: la ce biserică s-au speriat frații de vestimentația dvs.? Sau de absența mânecuțelor? Că unchiu’ e destul de umblat prin bisericile patriei dar așa ceva n-a mai auzit până acum. Deci Brătianu iese din calcul, încă n-ați ajuns acolo, Labirint la fel, v-ați răzgândit la ultima postare, deci ce-a mai rămas: Popa Tatu, Lucăcești, Bellu, Maranatha, Tei, Foișor, Crinul, Învingători, Balta Albă, Militari, Corso, Brâncoveanu, Cuza Vodă, Dynamis și Centură. Sau așteptăm provincia…? Acum, cât ar aplica grigorie regula de 16 simple și teorema generalizată a lui Pitagora și tot nu poate ghici care-i lozul câștigător.

Eu am o altă interpretare la experiența dvs. cu stimați frați și iubite surori. După descrierea destul de nemțească a obiectului vestimentar cu pricina de poticnire eu cred că sora care v-a făcut observația a fost șocată de cât de îmbrăcată erați pentru biserică! Adică nu se aștepta la asemenea decență exagerată, cu-o rochie până-n gât și destul de peste genunchi, una simplă fără decolteu și transparențe, fără paiete și pene, ca să nu mai spun de broșe, eșarfe și bigudiuri, mai ales că știa că veniți din diaspora cea plină de nelegiuire. Femeia a fost bulversată frontal pentru c-ați fost o mustrare vie și practică pentru toate surorile care vin oarecum îmbrăcate la serviciu. Divin, bineînțeles. Că la celălalt serviciu nu trebuie să vă spună grigorie cum se duc surorile îmbrăcate. Ziceți merci că n-a fost și fratele LC de față, martor la experiența pe calea-ngustă. El sigur ar fi mustrat-o pe sora care v-a mustrat pentru că mustrarea a fost incompletă și superficială. Precis că dânsul v-ar fi ținut o prelegere instant despre efectele cancerigene și ispititoare ale rujului de buze; acțiunea toxică și alunecoasă a lacului de unghii; sindromul cameleonic și capilar al vopsitului părului și despre consecințele dezastruoase ale smulgerii lanurilor de mărar de pe picioarele de plai ale ciorapilor Adesgo… Iar toate astea rostite pe-o gură de rai.

Sau poate c-ați nimerit într-o biserică de surori angelice și frați serafimici dacă spuneți că ele aveau aripioare cusute pe mânecuțe iar ei erau acoperiți toți de haine. Acum îmi dau eu seama de ce unii frați își țin haina pe umeri în loc s-o îmbrace. Ca să aibe aripile pregătite… Deci e clar, cum v-a văzut una din surori că umblați fără aripioare la purtător sigur c-a fost intrigată de lipsa totală de decență. Păi ce fel de așteptătoare sunteți fără aripioare și cu brațele goale? Cred ca d-aia s-au și supărat frații pentru că v-au căzut penele și nu mai sunteți vrednică să-L așteptați de Domnul în starea de alertă maximă, cu aripioarele pornite. Păi cum vreți să fiți luată la cer? Pe pat comod de flori? Da’ să nu vă descurajați că mai sunt biserici în București, unde n-aveți nevoie de aripioare sau costum de îngeraș la intrare. Încercați și la Centură, la Mogoșoaia. Am auzit eu de pe internet că nu-s chiar așa ca sfinții îngeri!

ieuropa, ieuro, iexplicație

A fost o dată ca niciodată pe vremea când urmăream emisiunea cu domnu’ deputat și domnu’ președinte al diasporei, și-n timp ce repetam constituția americii (pentru examenul de cetățenie într-un stat de red neci la buza cu missippippi river) am avut deodată revelații spontane despre cum e treaba-n europa.

Prima revelație de natură gramaticală a fost că-n sfărșit am aflat cine este samson/rahav: e clar că-i domnul deputat. De unde știu? Foarte simplu. Rugați-l să rostească cu voce tare europa, euro, emisiune sau tot ce-ncepe în general cu litera „e” și veți auzi acel „i” inconfundabil! Însă problema nu-i așa de simplă atunci când ajungi la sintaxa frazei și acordarea notelor gramaticale; acolo nu mai e samson, acolo-i dan liga gol! Păi dacă la pregătirea morfologico-literară a domnului liga domnia sa a ajuns deputat, atunci, aplicând regula de trei verbe, eu ar trebui să fiu cel puțin președintele ieuropei!

A doua revelație cu totul spectrală am avut-o în timp ce-l priveam lung pe domnul președinte al tuturor romanilor de pretutindeni din spania și nu înțelegeam de ce-i așa bronzat. Eu cred că băieții de la tehnic iar au încurcat luminile și le-au pus pe-alea mai colorate la domnul țecu iar pe-alea mai transparentele la domnu’ liga. Sau să fie domnul țecu și președintele tuturor românilor din africa? Eu aș sugera bisericilor române din diasporele (vorba lui dănuț liga srl) americii să-l invite vreo 2 ani pe domnul țeicu ca să-i uneasca pe toți sub același sceptru. Iar ca primă misiune pacificatoare să fie unirea tuturor bisericilor românești de limbă română din chicago. Daca reușește asta, atunci îi facem statuie pe michigan avenue, vis-a-vis de hancock tower. Așa să ne ajute domnu’ deputat!

Eminescu să ne judece!

Domnita Nicole, imi cer scuze, insa am lasat loc la confuzii. Desi v-am semnat pe plic ca destinatara, mesajul se adresa catre, altfel f simpaticul, cronicar si spre alti cativa care mi-au starnit nitel indignarea in chestiunea de fata… Pe de alta parte, citindu-l pe onorabilul Grigore si pe dvs, ceilalti, cum va antrenati la tirul cu sageti inveninate, luand ca tinta pe VF, nu am putut sa nu ma gandesc la morala Scrisorii I a lui Eminescu. Orice om mare, care s-a distins prin ceva, starneste gelozia semenilor lui… Caci, nu-i asa, orice fapta mareata este un afront la adresa oamenilor mediocri.

Păi așa spuneți domnule Sertorius, că-ncepusem să intru la bănuieli, văzându-vă cum v-ascundeți între domnițe ca Saul între vase. Sigur că grigorie-i de vină pentru toată nenorocirea asta care s-a abătut peste biata biserică. De fapt el e cel care-a răspândit bârfa, a distorsionat faptele, a luat și apărarea monstruoaselor victime, a lovit cu săgeți înveninate în unsul domnului și dacă nu era comentariul sprințar (ca să vă citez) iubitele surori și stimații frați ar fi trăit mai departe liniștiți și fericiți până la venirea Domnului pe norii slavei. Sigur că indignarea dvs. este perfect justificată, mai ales acum în ceasul în care biserica a reușit cu chiu cu vai să producă un gest reparatoriu dar tardiv față de această victimă inocentă a bârfelor, răutăților și invidiei mediocrităților de ziua a șaptea. Cred că-mi dau seama că suferința lui de-un an încoace nici nu merită să fie pusă alături de fanteziile abuzatelor din ultimii 30 de ani, pentru că un an în afara bisericii nu face cât 30 în biserică. Vă înțeleg deplin indignarea și mânia sfântă care vă dă ghes să mergeți a treia milă în căutarea bătrânului rătăcitor.

De fapt, dacă tot credem noi în parabola fiului risipitor, aș propune s-o transcriem în practică în lumina ultimelor evenimente. Aș invita toate abuzatele de bună credință din biserică să se strângă, să închirieze un restaurant cochet, să pregătească o masă specială și să-l invite pe bătrânul rătăcitor la ospăț. Să nu-i dea voie să-și recite confesiunea ci să-l acopere cu sărutări și îmbrățișări, să-l invite la masă, iar pe tort să fie pusă cifra exacta și glazurată a numărului de victime ca un dar frumos pentru his re-birthday. Apoi ele să-și ceară iertare c-au fost copile, naive și proaste, pentru c-au crezut că vioara și masajul se pot învăța de la o vârstă așa de fragedă. Apoi să-și ceară scuze și pentru părinții lor care nu le-au crezut pe ele ci pe unsul domnului, și pentru biserica care le-a marginalizat și le-a făcut să se simtă ca cei 40 de copii care l-au bârfit pe Elisei, deci în general să-și ceară iertare pentru toate păcatele cu voia sau fără de voia, și mai ales că nu s-au născut violoniști, sau mai bine să-și ceară iertare că s-au născut pe lumea asta. Cred că numai după această frumoasă mărturisire înaintea oamenilor, victimile vor avea iarăși pace-n suflet și relaxare-n corp iar unsul domnului va putea preda din nou vioara de la basic level în sus…

Regret că Eminescu s-a stins din viață așa de prematur și dubios. Dacă mai traia 100 de ani l-ar fi avut de model pe mnemonicul recitator de psalmi. Cât de bine i se potrivesc geniului giurgiuvean următoarele stângăcii ale marelui poet; “Uscățiv așa cum este, gârbovit și de nimic / Universul fără margini e în degetul lui mic.” Câtă anticipare, ce viziune sublimă! Acolo este de fapt secretul, în degetele violonistului… Nu vreau să vă răpesc timpul, poate mai aveți de alcătuit pledoarii și pentru alte forumuri sau în grupele școlii de sabat. Cert este că niciodată nu m-am gândit că Eminescu l-a avut în minte pe geniul nostru pustiu atunci când și-a scris prima sa epistolă către mediocrii. Oare cum ar fi arătat literatura română dacă se-ntalneau cei doi? “Cobori în jos, scripcare blând, alunecând pe-o coapsă!” Cât despre noi, mediocrii și flecarii, găgăuții și gușații nu ne rămâne decât să ne asumăm antiteza din epigonii și să ne simțim rușinați în cugetul nostru sărac c-am îndrăznit să ne comparăm cu geniile neînțelese și misionare ale bisericii noastre sobornicești.

PS: regret că n-ați înțeles cu-adevarat cine face miștoul în toată povestea asta. Biserica nu mai e capabilă sa trateze serios o problemă de-aceea recurge la acest gen de glume ca să-și justifice acțiunile. Din acest punct de vedere, comentariul lui grigorie e mai serios și competent decât tot manualul bisericii, cu tot cu anexe la un loc!