Cuget, deci exist. Mare brânză!

Deci trebuie să recunosc că ultima emisiune m-a captivat platonian de-am dat în conjunctivită cronică la câte conjuncții metafizice am auzit pe minutul pătrat. Și ca-n orice film indian respectabil în care muzica, drama și gălăgia este împletită raj kpoorian cu foamea, fuga și bătaia, doar la sfârșit îți dai seama care-i diferența dintre Holly și Bolly. Deși ambele se termină-n pădure, toată lumea știe care-i comedia și care-i parodia. În schimb eu nu mi-am dat seama în ce pădure mă aflu decât la sfârșit când realizatorii cocoțați pe crăcile copacului televizat au concluzionat ecleziastic că prostia este începutul înțelepciunii. Probabil că din aceeași codrii ai Vlăsiei vine și expresia românească „ești prost de bubui”. Exact așa cu petarda care-mi bubuia-n cap m-am simțit și eu aproximativ de prost pe la sfârșitul emisiunii.

Având în vedere limitările neuronice care-mi înghesuie creierii ca un corset victorian aplicat abrupt pe silueta filiformă a Oprahei Winfrey, am avut simțământul puternic dar stingher că m-am uitat ca vițelul la the new gate. E cam nasol sa fi prost fără să știi de ce ești așa dar cred că este o binecuvântare atunci când îți dai seama de ce ești prost. Inițial am crezut că-mi joacă feste sinapsele, dendritele sau axonii când de fapt problema era din cauza semnalelor primite de cortexul meu zgâriat de schijele grenadelor defensive ale celor doi combatanți. Deci care-a fost subiectul emisiunii? Ateismul și prietenii lui? Monopoly sau nu te supăra frate? Da’ ce facem cu întrebările? E foarte probabil că se vor pune în emisiunea viitoare care se va intitula ceva de genul, „Răspunsuri la întrebările nepuse în emisiunea cu răspunsuri la obiecțiunile întrebărilor fără răspuns”

Cert este că-n urma emisiunii cu pricina, în afară de revelația epocală despre rolul profilactic al prostiei în supraviețuirea intelectuală a speciei umane, mi-am dat seama că domnul predicator a apucat-o pe calea misticismului sapiențial iar domnul profesor pe câmpii naturalismului filozofic. Adicătelea deși existența lui Doamne, Doamne, nu poate fi nici infirmată nici demonstrată, cu toate astea putem să ne facem creierii pane și să declarăm că după teoria dominoului și axioma lui Țițeica, Dumnezeu există. Iar asta fără Biblie, fără moralitate și fără de argumentele cele teistele și preateistele. Doar așa cu-o doză de rațiune pură de la dealerul de Kant și niște pastile de ecstasy de la traficantul de Kierkegård. Prost să fie ăla care-o mai pune mâna pe vreo carte! Cică cine are carte are parte, zice proverbul. Aiurea, n-are nicio legatura cu cartea ci cu dreptul de proprietate. Și cum prostia este infinită dar universul nu, iată un argument copleșitor în favoarea nemuririi sufletului bubuit în diblă de-atâtea întrebări carteziene de genul, cuget, deci exist. Mare brâză! Și dacă nu cuget înseamnă că nu exist? Ba da, dar măcar n-o să mor chiar prost!

Anunțuri

2 gânduri despre „Cuget, deci exist. Mare brânză!

  1. Grigorie, minunata recenzie, ca de obicei. Putin tardiva, dat fiind ca mai tot timpul esti printre primele postari.

    O sugestie, pt blogul tau: in postarile in care te referi la cate o emisiune, fa un link, eventual chiar pe cuvantul „emisiune” spre cea la care te referi. Ma gandesc ca la un moment dat cineva va citi blogul tau si nu va sti la ce te referi.

    Keep it up.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s