Lecția de hermeneutică

Deci lăsând la o parte sfânta dietă și focul profan pentru marea strâmtorare și micul Paris, brusc mi-am adus aminte c-am rămas în urmă c-un hrisov despre ultima emisiune, care grație defectelor tehnice a rămas tot ultima și pentru săptămâna care este, a fost și va mai fi. Cred că-n curând o să mă dea afară și ăștia de la Academie dacă nu-mi fac norma de-o cronică pe săptămână, cu tot cu suplimentul literar vegan de rigoare. Dar să ne întoarcem la caprele noastre.

În emisiunea cu pricina am avut privilegiul să urmăresc în direct operațiunea de interpretare a textului biblic, exact așa cum se întâmplă mai de obicei atunci cănd un tele-bucătar prezintă ultima rețetă culinară publicului adormit și ignorant într-ale gastronomiei autohtone. Sub îndemnul fascinant al domnului moderator de-a căuta caru’ în acu’ cu fîn (no offence bro dar p-asta ai născut-o ad hoc) domnul profesor ne-a dat o lecție de hermeneutică (să nu mă întrebați ce-i aia că nici eu nu știu ce e dar îmi place cum sună!) de-am rămas cu gura căscată ca la cantina săracului.

Încă de la începutul debutului emisiunii, domnul profesor de religie aplicată cu lingurița lansează prima regulă de identificare a unei doctrine sănătoase și biblice: cantitatea de texte pe centimetru pătrat. Adică în traducere liberă cu cât o doctrină are mai multe texte care s-o țină de mână, cu atât sare ea mai sprințar și grațios. Sună fain și echitabil da’ ce te faci că unor doctrine le-au intrat textele la apă de li se văd gleznele rău de tot. Adicătelea, par exemple, la zecime, dietă, vestimentație și pana inspirată unde trebuie să percheziționezi la sânge scriptura ca să dovedești că profetu’, banu’, porcu’ și cercelu’ nu-i scenariu de film ci o realitate aparte a unui univers paralel. Sigur că aici domnul profesor are argumentu-n buzunar și va replica zâmbind că doar 6 din 28 se mai joacă astăzi, restul de 22 fiind numere necâștigătoare. Perfect de acord. Problema nu-i la numere ci la tragerea la sorți. Cam asta și reiese din metoda fascinantă aplicată de domnul profesor atunci când trage la sorți niște pasaje întâmplătoare dar pe care la sfârșit reușește să le îmbine atât de literar și de ne-aleatoriu încât juri c-au fost scrise de același autor! Doar că autorul nu este nici Luca și nici evreul din spatele Esterei sau a balenei lui Iona ci chiar fratele Cezar din pântecele Floridei.

Acum deși eu nu-s specialist ca domnu’ profesor din Orlando sau ca domnu’ profesor din Nashville și nu vreau să-mi prind urechile unde nu-mi fierb sarmalele (am zis ceva de fiert? iar mă depunctează profeta din Madiaș c-am folosit the f-word!) dar mă bag și eu în seamă aruncând o dumă care zice că înțelesul textului poate fi „construit” ori de evlaviosul cititor ori poate fi „dat” de cucernicul autor. Așa că-i nu-i greu să-ți citești propriile gânduri în textele altora. Iar evreii și creștinii au experiență de mii de ani la sportul ăsta extrem numit hermeneutică (deci dacă mai folosesc o dată acest termen e clar c-am o obsesie și iar îmi zice psihanalistu’ că nu m-a iubit mama!).

Bunăoară fratele Luchian a invocat metoda rabinică de interpretare și cu-o ostentativă satisfacție a stabilit că metoda-i kosher. Și asta pentru că și rabinii o folosesc de secole și au reușit performanța să nu găsească cuvântu’ ăla rar și important, adică mesia, nici după 2000 de ani! Vezi asta înseamnă răbdare și virtute în interpretarea textelor prin fascinanta metodă intertextuală, că Biblia se citește mai mult ca inter decât ca text. Și dacă tot vorbim de rabinii cărora Isus le-a spus așa de elegant și diplomat că se rătăcesc pentru că nu cunosc Scriptura poate că-i bine să menționăm în trecăt că „regulile” lor de interpretare aveau cam multe în comun cu principiile formulate în retorica elenistă a vremii. E doar așa un gând scăpat la necaz! Iar de aici și până la ineranța textului biblic, ca să poți să aplici pe el reguli fixe, nu-i decât un pas de șotron, așa cum foarte bine a sesizat comentatorul vigilent de la pro-atitudinea cu nr. 24.

Dar să ne îndepărtăm de abstracțiunile lumii acestei și să ne cufundăm în practica literară a intertextualității, complementarității și ecourilor din Biblie, ca să-l citez pe fratele hermeneut. Ecouri care sunt chiar strigăte-n toată regula. Exemplul cu Maria și Estera e foarte edificator și folositor pentru verificarea metodei de prelucrare prin așhiere a textului biblic. Eu n-am subtilitățile domnului profesor din statul Tennessee dar tre’ să recunosc că are dreptate când spune că metoda-i alunecoasă ca șarpele! Am văzut cuvinte comune, deși în limbi diferite, am văzut alabastrul ca pe ceva nemaiauzit, deci beculețul roșu s-a aprins și e gata de acțiune. Întrebarea este următoarea: da’ cu leprosu’ ce-ați avut? De ce nu l-ați băgat și pe el la ospățul lui Ahashveroș? Conform teoriei ecourilor n-ar trebui să caut un lepros și în cartea Esterei? Nu, ci în cartea Împăraților unde Naaman leprosul a fost vindecat de Elisei, Elisei care era evreu ca și Estera, deci iată cum intertextualitatea devine regula de aur care zice să-l iubești pe apropele tău ca pe tine însuți!

Cred că asta ar fi și concluzia fascinantei intertextualități. Nu că femeile marginalizate găsesc adăpost la Hristos, asta fiind o interpretare feministă, ci că leproșii sunt discriminați pe motive rasiale chiar și-n secolul 21. Oare de rromi nu scrie nimic? Nu contează ce scrie; conteză cum citim!

Anunțuri

2 gânduri despre „Lecția de hermeneutică

  1. Nu ma Jeane,nu e f de la iubire cum poate ca te-ai gandit.Asta mi-a adus aminte de profu de mate care zicea „deci… notam functia f cu f de la iubire..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s