Ce avem noi aici?

Deci e clar, cred că și-a băgat alde ucigă-l dieta coada de n-am reușit nici pân’ acu’ să vizionez mare lucru; doar o juma’ de halcă din prima emisiune iar la a doua nu s-a mai deschis deloc frigiderul istoriei, a înghețat ecranul iar eu mi-am pierdut răbdarea. Așadar și prin urmare am să scriu un hrisov incomplet; eventual îl mai umplu cu ce-au zis alți comentatori și cu ce gărgăuni mai am eu prin cap poate reușesc s-o scot cumva la capăt.

Deci ce avem noi aici? Fratele patriarh de ziua a șaptea este prezentat nitam nisan (sic) ca fiind veteran, ceea ce este un plonasm ostentativ deorece se vede de la poșta din Câmpina că invitatul nu mai e de mult la secțiunea de juniori a clubului adventist de la băneasa. Dar când domnul moderator a trecut la analiza pe text și-a-nceput șă-și dea cu părerea despre competențele invitatului am început să mă foiesc pe scaun și să-mi aprind o țigară de soia. Afirmația ‘persoana cea mai potrivită‘ care să peroreze duios despre istoria persecutaților de ziua a șaptea, treacă meargă, e discutabilă, și n-o să am insomnii din cauza ei însă când moderatorul a punctat adevărul imuabil că invitatul a făcut istoria azș în patria mumă, atunci m-am ridicat brusc în picioare și-am jurat pe cravata-mi de pionier că aici n-am să-l contrazic deloc.

Așa e, fratele Dumitrescu a făcut istoria; păcat că n-a fost nimeni prin preajmă ca s-o consemneze! Nici n-avea cum pentru că toți erau plecați la studii prin Europa. Acu’ sunt pe la practică prin America. Dar și dacă ar pleca toți peste hotarele spațiului unde românii n-au acces deocamdată, adică spațiul Schpagen, și tot ar mai rămâne o rămășiță. Mă refer la sfârșitul istoriei și ultimul om, adică fratele Popa. Uite fratele Popa a făcut istorie dar măcar a apucat s-o scrie. Păi el trebuia invitat ca să povestească publicul însetat de dreptate și neprihănire cum a fost istoria frățească combinată cu cea tovărășească iar lupta de clasă cu școala de Sabat. Deși fandarea fratelui Dumitrescu că ‘nu s-a făcut o istorie a adventismului în timpul comunismului‘ rămâne doar o piruetă obosită din ‘lacul mormolocilor’ vin și-l contrazic printr-o lovitură de floretă (așa se numește pixul cu care scriu!) că nu-i adevărat, că s-a făcut istorie și pe vremea proletară și c-a fost consemnată exact, succint și ofițerește. Dar fratele invitat are alergie la istoria în câteva zeci de volume ieșită la lumina tiparului grație editurii CNSAS și sub forma unor dosare unde se menționează mai multe nume, pardon, note informative despre cei care au făcut istoria adventă în perioada epocii de aur, argint, bronz și fier! Dar despre asta o să mai vorbim noi în hrisoavele informative ulterioare.

Deci s-o luăm cu începutul. Început care se vrea foarte cazon deoarece pionierii adventiști, conform istoriei narate ci atâta afecțiune de istoricul de serviciu, au fost mai toți ofițeri. Deci ce-nseamnă asta? În primul rând că adventismul n-a fost introdus pe ușa din spate a spațiului mioritic de niște ciobani, ceferiști sau zugravi ci pe poarta din față a intelighenței, adică de niște ofițeri în armata regală. Sincer, fără satiră și umor, toată stima pentru pionierii noștri. Dar când fratele hermeneut vine și explică în al doilea rând că biserica a fost ascultătoare de ordine și conducători pentru că pionerii se credeau în biserică ca Moș Teacă-n cazarmă, îmi scade brusc glicemia și-mi vine să mănânc cremă de zahăr ars cu slănină de gâscă. Eu cred că există o altă explicație pentru care biserica a fost supusă și ascultătoare de ordinele iubiților conducători. Iar explicația se găsește în culoarea petlițelor: ofițerii din armată aveau petlițe negre, roșii, verzi sau violet. Singurii care aveau petlițe albastre erau restul de ofițeri, adicătelea cei cu ochi albaștri; deci e clar că nu poate fi vorba de pionerii adventiști din armata regală ci de urmașii acestora din securitatea locală!

Așa că pionerii noștri or fi fost ei cazoni dar nu prea au fost turnători. Asta până la proba contrarie, probă care nu poate fi probată deoarece biserica nu vrea să-și vâre preocuparea prin biblioteca pentru toți a CNSAS-ului. Așa se explică și fenomenul paranormal al scepticismului fratelui invitat față de istoria scrisă de colegul său mai tânar, fratele Modoran, iar asta pentru că s-a inspirat și din arhivele necurate ale tovarășilor de la securitatea bisericii. În schimb n-are nicio îndoială în privința lucrării de doctorat a fratelui Cristian, care deși în ampla sa lucrare de cercetare a fost bâzâit de aceeași muză cu ochi albaștri și note informative, e mult mai credibil decât toți cercetașii la un loc pentru simplu motiv că sângele apă nu se face. Adică dacă nici în fiul tău nu mai ai încredere atunci în cine? În dosare?

PS: aici mă opresc brusc și pieziș pentru că am rămas fară paie și n-am chef să fac norma de cărămizi așa doar cu bârfe, șmenuri, șușanele. Dacă mă ajută cineva ca să fac rost de paie, sa-mi mărturisească public ce aventuri din istoria adventistă s-a mai spus de la minutul 30 încolo, din prima emisiune, promit să continui seria hrisoavelor informative.

Anunțuri

7 gânduri despre „Ce avem noi aici?

  1. Esti super-haios cronicarule! „Infulec” cu mare savoare hrisoavele tale, recunoscand ca mai apelez si la explicatii pt unele „ziceri”, dealtfel foarte potrivite in context, de genul „cazon „, „petlița”. Tine-o tot asa. Bravos!

  2. Mai omule. Stiu ca nu o sa imi publici comentariul.
    Dar eu imi fac datoria si iti zic ce am de zis. Bag de seama ca cei care iti comenteaza satira ieftina sunt din ce in ce mai putin pentru simplu fapt ca nu au ce comenta.
    Ce sa comentezi la o ploaie cu noroi. Nu ai ce. Te ascunzi in casa si te minunezi, si astepti sa treaca.
    In ca ai timp sa iti folosesti ” floreta” pentru cauza dreapta pentru care ai facut o scoala. Adica sa conduci pe oameni la Christos nu in gropile de „gunoi” unde vad ca iti place sa traiesti.
    Iti urez success, Altfel foarte curand nu vei putea decat sa zici: Doamne drepte si adevarate sunt legile tale, si vei arde ca un pai.
    Inca ai timp prietene.
    Ce zici?

  3. Georgel s-a impotmolit la „legile Sale”….in loc sa caute „CAILE Domnului”. Cam aceeasi greseala au facut si fariseii din timpul lui Isus….Nimic nou sub soare.

  4. George

    Incearca si gandeste-te serios -zece minute-daca poti si afla dupa care „legi ale domnului” vrei tu sa fi judecat fara sa fi gasit vinovat si sa ARZI CA UN PAI.

    Tu chiar crezi ca poti sa „treci” cu bine o judecata dupa „legile Domnului” fara sa apelezi la „harul Sau”??

    Beni

  5. Ce-i cu nea Grigorie? că lăsă cronica de izbeliște și nu mai scrise nica de fo trii luni. Sau fu vreo crimă politică la adresa cronicarului și io nu cetii prin presă despre.

  6. George C,
    ti-au si gasit nod in papura aplaudacii lui Grigorie !
    Tare mult m-as bucura sa apuc ziua in care sa vad ca nu mai ploua cu noroi pe acest site !!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s