Licuricii raw

La întrebarea duioasă ‘ce-ai fâcut grigorie în ultimele șapte luni? se pot oferi mai multe răspunsuri dintre care cel mai important este acesta: am fost trimis în hibernare de băieții de la O&P deoarece au rămas și fără oameni și fără perspective. Și cum grigorie lucrează cu materialul clientului, e clar c-a trebuit să intru-n silenzio stampa până ce apar noi clienți. Clienți care n-au întârziat să aterizeze decât cu șapte luni mai târziu. Între timp am slăbit, m-am lăsat de soia, am învățat să pun gresie, m-am apucat de traforaj, și-mi duc nepoții la grădiniță. Și dacă tot a venit vorba de grădiniță, cred că ăsta-i și subiectul hrisovului pentru trimestru’ următor, care se poate folosi și ca material suplimentar pentru școala de sabat, cea fără de instructor.

Căutând de zor prin lanurile mănoase ale internetului o grădiniță pentru ăștia micii, de care trebuie să scap pănă vin părinții lor din Spania cu căpșuni la subțiori, am dat de grădinița visurilor mele; gădiniță la care dacă mama mă dădea, acum sigur nu mai munceam atât de mult ca să mănânc așa de puțin. Circula vorba pe internet la vevevepunctligiapoppunctcom (asta ca să protejez pagina de troli, orci sau alți goblini) că s-a înființat prima grădiniță raw din România. Nu doar că este raw dar și vegană pe deasupra. Și eu care credea că e doar raw! Acum, etimologic vorbind, raw este un import nefericit din altă limbă și care s-ar traduce pe românește crud, brut, necopt. Conform regulii de trei simple, dacă se dorea într-adevăr ca grădinița să fie raw 100% trebuia să se înceapă de la caracterizare. De ce să umbli cu importuri artificiale aburite în nu știu ce limbă când avem cuvinte așa de propaspete, naturale și autohtone care să descrie starea de fericire mai sus amintită. Eu aș fi fost mai radical. Aș fi spus, ‘prima grădiniță crudă, brută și vegană‘ din România fochistă.

Filozofia grădiniței este foarte simplă și ferită de fumurile educației pe nedrept numite astfel. Copilul trebuie să fie liber să-și croiască un destin crud în viață de aceea va fi îndrumat de mic cum să folosescă toate produsele brute, în starea lor de după potop. Bunăoară aflăm cu gingășie că toate materialele educative sunt exclusiv necoapte: „Materialele folosite sunt doar naturale – jucarii din lemn, culori din plante, lana, sfoara, fetru, multe cosuri, conuri de brad, ghinde, pietre, coceni de porumb s.a.m.d.” Aici eu aș adăuga și alte materiale la fel de necesare pentru întărirea spiritului brut de orbervație: crenguțe cu mină de 0,5 sau 0,7 pentru scris pe petalele de trandafiri, gumiță de șters din rășină de corcoduș, lipici din salivă de melc, frunze nearse-n foc, mușchi și licheni, musculițe de oțet, ace de pin, pânze de păianjen, mușuroi proaspăt, mătasea broaștei, carioci din polen și fosile din cretacicul superior.

Activitățile nu doar că sunt extrem de diverse dar uimitor de complexe: ‘Lunea este zi de framantat (lut vara si ceara de albine iarna), martea zi de desen, miercuri pictura, joia copii se joaca cu lana iar vinerea cu materiale textile…’ Problema e că după atâtea activități brute și crude, Sâmbăta la măsuța cu nisip vor protesta că nu li se repectă libertatea de conștiință de a nu se întina cu jucăriile de plastic și vor împânzi biserica cu zvonul că s-a decretat deja legea artificială!

Copilul generației raw trebuie să-și frământe singur ‘pâinea pustnicească’ (în vase de lemn, ați ghicit), și asta-n fiecare zi, având deja antrenament la frâmăntat din vara și iarna trecută când lutul și ceara i-au fost mentorii manuali ai procesului de desăvârșire a, citez, ‘lucrării sufletului’. Iată o metodă cu totul inedită care îmbină spiritul cu materia, mintea cu trupul, pâinea cu lemnul, sarea cu apa, foamea cu setea și tămâia cu anafura! Eu propun ca frații să primească la biserică una bucată de plastelină și-n loc să frece menta-n timpul școlii de sabat mai bine-ar frământa plastelina de-a lungul predicii. Niciodată nu m-am gândit ce semnificații spirituale ar putea să aibă chiar și mestecatul ciungii.

Tre’ să recunosc c-am fost copleșit de-atâta mistică practică și teorii spirituale. Când mă gândesc ce semnificații artificiale are bagheta mea turcească îmi vine să mă fac pustnic și s-o dau pe pâinea întristării și apa disperării. Dar despre meniul grădiniței crude și alte observații brute data viitoare. Până atunci aruncați tot ce-i artificial din casă și pregătiți-vă pentru Reforma Raw, căci vremea e aproape!

PS: aștept reacții boieri dumneavoastră; voi v-ați duce odraslele la prima grădiniță raw?

Anunțuri

6 gânduri despre „Licuricii raw

  1. Draga Grigore. Iti multumim pentru hrisov. Marturisesc ca il asteptam de ceva vreme,mai precis vreo 7 luni, dupa cum zisesi chiar domnia ta. In primul rand nu stiam ca duci lipsa de „material”. Asa ca daca observ ceva am sa-ti dau de stire. Legat de subiectul postarii mai tarziu sa se mai aseze un pic.

  2. Unchiule mâncate-ar păcatul… ce dor mi-a fost de tine. Pe unde ai umblat in ultima vreme!? De ce sa facă experimente astia pe copii altora!? Sărmani oameni…

  3. Interesanta initiativa. Ma intreb daca mezinul grupului, bebelusul de 7 luni, este acceptat cu scutece contemporane sau trebuie sa fie si acestea din materialele „raw” indicate: „lana, sfoara, fetru, […] coceni de porumb”.
    Mi-a placut asigurarea: „Bucataria nu are aragaz si cacao.” Mi-aminteste de bancurile acelea seci cu „Ion avea doi cai: unul era maro si altul era mai incolo.”
    La fel de promitator suna si „Cea mai rea este saptamana chlorellei.” Ce sa intelegem? Ca saptamanile se impart in rele, mai rele, cele mai rele?
    In alta ordine de idei: nu stiam ca hrisoavele depind de OP, nu mai sunt si alte emisiuni infloritoare, de exemplu la televiziunea cu multi oameni si putine perspective? Sau alte site-uri, bloguri, forumuri prolifice? Oare sa fie spatiul virtual asa sarac in clienti? Nu de alta, dar e pacat sa ne descretim fruntile doar trimestrial.

  4. eu chiar imi pierdusem nadejdea ca mai reinvie Grigorie la viata . Am crezut ca i-a cazut in cap maimuta din imagine .

    Mare mi-a fost bucuria mai ales ca subiectul acesta , este unul care atinge un nerv . Refulasem si eu pe propriu-mi blog acu nu de mult , insa nu ma pot compara cu domnia ta la capitolul scriitura . Ar bine sa nu abandonezi ideea despre Raw Vegan si romanii , de ex, ai vazut asta ? http://www.rawveganmall.ro/parfurm-discernamant si binenteles toata gama de produse de vanzare ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s