Clownii nu mor niciodată

Am spus și o mai spun: mie-mi place de fratele Cornel și de el evanghelist. În ciuda a ceea ce s-a bârfit până acum și a ceea ce se va mai cârcoti de-acum încolo, eternul prezentator ne dă iar o lecție usturătoare de viață – Évangile sans frontière sau în traducerea existențialistă a lui Brigitte Bardot, Isus a murit și pentru maidanezi. Fără să disputăm caracterul all-inclusive al acestei generalizări ex gratiae, trebuie să recunoaștem că evanghelia chiar este antidotul pentru toate problemele lumii dintre care cea mai mare e tragedia. Că tradiția creștină s-a născut din tragedie asta se știa deja începând cu fericitul Augustin care obsedat fiind de vinovăție, păcat și femei n-a putut rezolva pe cale amiabilă această combinație ontologică; cred că de la el se trage și expresia testiculus errare divinus est, prin urmare castrarea fiind omologată ca semn suprem pentru cel chemat să respingă orice harem, imaginar sau instituțional și să se dedice exclusiv fitnessului religios. Dar să revenim la tragedie. Pentru că tragedia și religia nu pot fi separate, ele merg together like traffic and weather. Se știe că numai prin tragedie se poate produce orice fel de purificare, prin sacrificul victimelor a căror suferință servește ca ispășire pentru vinovăția celorlalți, astfel reușind să țină pericolul departe de stână. Problema e că acești protagoniști și antagoniști de etnie tragică nu prea pot fi salvați și nici nu se pot salva singuri.

Continuă lectura