Satira și omorul

Numai ce l-a invocat Troparul pe unchiul său și grigorie s-a și autosesizat ca DNA-ul pentru a investiga acuzațiile de blasfemie, obrăznicie și batjocorire ce i se aduc nepotului său. Ca orice nepot care se respectă și care n-ar vrea să-l facă de rușine pe unchiul care este, acesta (nepotul, nu unchiul) n-a avut ce face și s-a apucat de meșterit la niște comics. Și nu orice ce fel de comics ci chiar primele made în studiourile MARVENTIST (un hibrid între Marvel și Adventist, adică dacă minune nu e, nimic nu e) și care au atras după sine o foarte necesară publicitate. Dar cum publicitatea nu vine niciodată singură ci mai mereu este însoțiță de paparazzi de fiesbuc și de străini și călătorii prin tarlaua lui Zuckenberg, iată că nepotul Troparul a fost urecheat frățește cu blestemele și acatistele de rigoare pentru sacrilegiul comi(c)s. Acum cât de împietrit să fie grigorie ca să nu-și dea seama că și urechile ‘mnealui erau vizate în subtext având în vedere că primele benzi desenate fără desene au început să fie publicate de grigorie de ceva ani buni și care și ele au stârnit la rândul lor sfânta îndignare. Doar că nepotul Tropar, fiind crescut în generația techno, l-a întrecut pe unchiul său și s-a apucat să le și deseneze pentru ca impactul să fie mare și instant, după cum zice o vorbă de la sumerieni că un desen face cât o mie de tropi. De-aia rezidenții din peșterile francofile de la Lascaux nu scriau ci desenau: nu pentru că era analfabeți ci pentru că erau avangardiști!

Deci despre ce este vorba pentru cei care nu știu despre ce este vorba? După cum peroram și în cazul evanghelistului de 4 stele, reacția fraților speriați de imaginiile blasfemitoare aduce din nou în discuție cazul cuviioșilor Sofoclie și Aristofanie care n-au avut ce face și pus bazele tragice și comice ale artei ca mijloc de interpretare a realității. Mamă ce snob sună! Acum concret, că n-am timp prea mult iar cetitorii își pierd iar răbdarea și dau fuga să se zgâiască la icoanele Troparului. Conform teoriei cu pricina există cam două tipuri de personaje în arta asta dramaturgică dar și în viața de zi cu zi că doar grecii ăia nu făceau artă doar de amorul artei! Deci la inventar ne ies următoarele două personaje: eroul și nelegiuitul care la rândul lor se împart în patru – în eroi tragici și comici și bandiți tragici și comici. Dar pe noi doar eroii ne interesează, că de tâlhari are cine să se ocupe. Iată cum își explică grigorie reacția sfioasă a fraților care au pus mâna la ochi în consternare când au vizionat imaginile cu pricina: prin metamorfoza mistică a photoshop-substanța-țiunii eroul tragic a fost trasformat în erou comic iar frații n-au putut îndura această mare apostazie de la Adobe Photoshop. Deci care-i problema? Problema este că frații reprezentați cu tupeu artistic de Troparul care este, erau încremeniți în icoanele făcătoare de marvel de care n-ai voie să te atingi sau să le rostești numele ca nu cumva să te trăznească Ilie sau să te mănânce urșii lui Elisei.

Mai concret, ca să vorbim pe limba profanilor de rând, koine și vulgata, cel aflat în poziție de autoritate (zeul, regele, șeful, preotul, etc.) și care și-a făcut flotant pe muntele Olimp, adică eroul tragic, are imunitatea garantată la părerile, observațiile, criticile, îndemnurile muritorilor de rând. Interpretarea, viziunea, înțelepciunea lui este dincolo de cuvinte, e definitivă, permanentă, sacră. Cu eroul tragic nu porți dialog ci primești recomandări, nu dezbați ci doar asculți, nu negociezi ci execuți. El reprezintă ordinea socială care nu trebuie încălcată iar cei care se încumetă vor suferi consecințele. Or când vine nepotul Troparul și-l aduce cu picioarele pe pământ în forma eroului comic oare ce vrea să însemne lucrul acesta? Însemnează că ordinea aceea ar trebui discutată iar cel care o plasează dincolo de rațiune merită să fie ironizat. Iar asta pentru că satira este gardianul rațiunii și face posibilă confruntarea relațiilor sociale artificiale bazate pe ierarhie și autoritate. Când LC, FL, IC sau CD sunt photo-reproduși în Elrond, Gandalf, Gimli ba chiar Bonaparte asta se traduce că doar în mitologia comică mai putem să-i abordăm într-un discurs rațional, și întru îndreptarea căilor lor cele pământești pe frații cocoțați pe muntele Găina. Tragedia se agață de convingeri ca Iona de pește, chiar și atunci când te scufundă cu succes însă comedia caută convigeri fără să exileze îndoiala și întrebarea. Și ca să închei homerian am să declar așa pe nepusă masă că atunci când umorul este excomunicat, demonizat, ridiculizat înseamnă că rațiunea a intrat în comă iar trolii chiar umblă ziua-n amiaza mare!