Minciuna n-are picioare scurte, poate doar barbă …

Se spune că minciuna are picioare scurte. Adevărul e că nu m-am gândit niciodată la minciună în termeni d-ăștia, așa, antropomorfici care este, deci e clar că nici nu mi-am imaginat-o vreodată ca Barbie. Însă zilele astea am avut o revelație. Se făcea că eram pierdut prin tarlaua lui Zuckenberg sau prin coclaurile mistice ale internetului când, deodată, aud o voce care mă îmbie preventiv cu formula, „grigorie, grigorie, pentru ce mă prigonești?” Am dat click să văz cine mă strigă pe numele de luptă și atunci mi s-a lămurit totul: am văzut-o față-n față pe cea nevăzută… Nu, nu i-am văzut picioarele, că nu-i frumos să te uiți în jos, dar am observat c-avea barbă! Părintele Coman al mincinoșilor n-a mai suportat tagma în care trăiește de mai bine de 20 de ani și cuprins de remușcări mai vechi dar mai ales de regrete viitoare și-a făcut mea culpa în fața unei audiențe de surzi. Să mă ierte iubitele surori și stimații frați din biserica unde s-a petrecut evenimentul însă asta a fost de fapt și înțelegerea: ca predicatorul să recunoască că este mincinos, ea, adică audiența care este, să se facă că n-aude! (Îmi cer scuze pentru cacofonii, dar astea sunt pur și simpu intenționate). Astfel cum se explică o minune așa de mare, că după această performanță nevinovată comunitatea a tăcut mâlc? E clar că n-a auzit nimic!

Proorocul din Solovăstru, fiind mișcat de-o streche dulce-amară sau mistico-religioasă, a început să erupă-n public și să-și reverse patima, mai întâi pe barba frăției sale iar apoi în poala tuturor celor ce aveau urechi de auzit. Fiind în faza publică a demascării întru reeducarea bandiților care au deviat de la linia partidului, în care, tovarășul Coman de la cadre, încă este membru de onoare, părintele Iacob a mărturisit tot, exact ca la școală, adică experimentul școlar de la Pitești unde se construiau suflete noi și frumoase pentru a fi integrate mai apoi în împărăția tuturor oamenilor de bine. Așa, pe nepusă masă, direct și fără ocolișuri, baciul mureșan a spus ceea ce restul de 99 de ciobani n-au curaj – că el este primus inter pares, adică toți sunt mincinoși, dintre care cel dintâi este el. Frumoasă mărturie și bine primită de frații care acum au confirmarea oficială a ceea ce ei de mult bănuiau – să nu faci ce face popa, să faci ce zice barba dumisale. Însă aici mă cuprind toate neliniștile, nu doar cele lexicalele dar mai ales alea silogisticale, ca să mă exprim așa. Păi dacă toți păstorii sunt mincinoși iar proorocul cu barbă este păstor nu rezultă din asta, conform 1 Aristotel 1, 3 că și păstorul Coman este mincinos? Sigur că da, dar asta-i nu-i vreo surpriză pentru că chiar dânsul a început silogismul cu concluzia… Însă să ne întoarcem la întrebările începătoare ale abecedarului ca să formulăm complicăciunile fratelui prezbiter Epimenides cam așa: dacă păstorul Coman este mincinos atunci când predică despre sine că este mincinos, mai este ‘mnealui mincinos? Adică el minte atunci când spune că minte. Oare nu înseamnă asta negarea negație, de unde rezultă de aici o frumoasă sinteză pozitivă și anume – singurul care spune adevărul gol-goluț este el, restul sunt niște mincinoși care este? Vot erat demonstrandum, sau tradus în ardelenește, fii deștept că țara geme!

De fapt care e problema? Problema e cu sindicatul din biserică, care e sublim dar lipsește cu desăvârșire. Părintele Iacob al surzilor a găsit pe meleagurile bisericii o pășune foarte mănoasă pentru pregătirea oițelor întru sacrificarea finală. Că e mincinos sau nu e deja chestiune de semantică și silogistică, deci nu ne interesează, însă ceea ce este cu adevărat interesant aici este micul experiment pe care-l desfășoară baciul solovăstrian. DIn ciclul, „dă mamă cu biciu-n mine c-am făcut pipi pe mine” proorocul din Carpați reușește o performanță pe care doar diaconul Țurcanu o reușea atunci când era bântuit de duhul lui Macarenko: prin alterarea și deprecierea constantă a realității existente și înlocuirea ei cu o imagine fictivă, re-educatorul Coman obține în final scopul demascării – să facă minciuna atât de reală pentru oițe încât acestea să uite complet ceea ce pentru ele înainte avea sens. Adică în limbajul celor care practică știința dracului, adică psihologia, tot de la Iacob citire, asta se numește atât de plastic și igienic, spălarea creierului și pregătirea lui pentru împodobirea cu căcăreze omiletice. Nu, părintele Coman nu e un fanatic; dacă ar fi fost ar fi avut scuză. Mai degrabă parcă ar avea profilul unui violator în serie care joacă al naibii de bine rolul asistentului social. Cam ce taină se află la mijloc atunci când se înmulțesc audiențele care se lasă violate sistematic, viețuind permanent cu iluzia că actul omiletic reprezintă necesara flagelare publică pentru păcatele imaginare inventate tot de prooroc și care audiențe dacă au răbdare până la sfârșitul predicii vor fi reabilitate și izbăvite? Însă dacă audiența tace sau zâmbește complice și te invită mereu asta nu se mai numește viol ci consensual. Curat murdar, vorba strămoșului meu.

Ciudată patimă a cuprins frățietatea ca să lași un prooroc cu barbă să te violeze ziua în amiaza mare, chiar în biserica ta, iar apoi să te convingă mieros că el e victima iar tu persecutorul. Poate doar triunghiul dramatic a lui Karpman ar putea să mai aducă lumină. Conform lui Karpman ăsta, avem de-aface cu niște jocuri d-astea drăcești, psihologicești, unde jocurile sunt mereu repetitive, fără ca jucătorii să fie conștienți că le joacă, adică și proorocul și audiența se miră și ei de ce le iese pe gură sau nu le intră pe urechi, cu momente de surpriză sau confuzie sporită, finalizându-se ulterior cu un simțământ acru, de genul – iar m-a violat ăsta! Tot Karpman care n-a avut ce face ne mai spune că sunt trei roluri necesare – persecutorul, salvatorul și victima, și că nu există poveste sau dramă fără schimbări de roluri. Adică, așa-n treacăt, să elaborăm puțin: scufița roșie este salvatoarea bunicii însă devine victima lupului care la rândul lui este persecutorul bunicii dar devine victima vânătorului care la rândul lui este salvatorul scufiței care este. Tot așa și cu fratele rasputin: în același act omiletic, poate fi și persecutor și victimă și salvator. La fel, teoretic, și audiența poate juca diverse roluri, însă aici vine Coman și-l contrazice pe Karpan: audiența nu va depăși niciodată stadiul de victimă pentru că atunci când Doamne Doamne este invocat ca persecutor și salvator, nu-ți mai rămâne decât lozul necâștigător – surd ai fost, surd să rămâi. Și uite cum proorocul mincinos spune adevărul. Votați timpanul!

54 de gânduri despre „Minciuna n-are picioare scurte, poate doar barbă …

    • am ascultat si nu m-a mirat asa tare si nici nu m-am suparat si cred ca nici cei de acolo nu s-au suparat pentru ca toti ne inchipuim in general ca mustrarea e pentru altii desi ceva , ceva acolo in creieras ne zice ca e si pentru noi , insa nu vrem sa auzim 🙂
      Amos 11 „Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului.”

      Si chiar e posibil sa fie unii din sala si din cei care ii urmaresc predicile pe internet care sa fi avut nevoie de cuvintele astea , daca ele au fost rostite mai intii de Dumnezeu prin Amos , inseamna ca stie El de ce le-a spus . Daca noi nu simtim foamete dupa cuvint dupa multe predici ascultate e posibil ca altii sa simta si aceia trebuie saturati mai intii .
      Este adevarat ca orice invatatura buna sau rea o poti lega de ce scrie in biblie functie de cita inteligenta si cultura ai .
      Pe de alta parte eu chiar ii dau dreptate , dupa multe predici si zeci de ani petrecuti in biserica noastra , chiar am impresia ca nu ni se spune ce am avea nevoie ca sa progresam spiritual si cind se spune totusi , surditatea naturala a noastra care ne face sa auzim doar ce vrem refuza sa auda mustrarile , indemnurile si sfaturile biblice si asta duce si la faptul ca pastorii incearca sa zica ce vrea poporul sa auda si sa lase inspiratia la o parte . 🙂
      Chiar as crede ca nici el nu a realizat cam ce a zis si implicatiile asupra ascultatorilor si poate nici nu a intentionat sa le zica pe toate pe sleau . asa cum le zice Domnul , deoarece era sigur ca pierde mult prin asta .
      Chiar daca pe undeva unele lucruri le-a spus rapid si au fost intelese gresit , ma refer la alea cu cultura si psihologia , etc , care ele insele sint bune mai ales daca dau intelepciunea ca sa poti explica cuvintul Domnului maI bine si mai pe intelesul tuturor .
      Un om care a studiat si care a citit mult nu poate dispretui cultura si intelepciunea si eu am intels ca atacul era asupra celor care numai cu din astea ne hranesc . Deocamdata a zis ca si el tot asta face . nu ca s-a inaltat si se crede nu stiu cine .desi trebuie sa recunosc ca multe lucruri explicate de el sau mai bine zis ilustratiile lui mi-au ramas in minte .
      O sa vedem ce va face mai departe .
      Si ca exista oameni care abuzeaza de functiile lor si carora li se urca marirea la cap de ce sa negam . toti stim niste exemple .

      • prin modul lui de a predica el se da exemplu negativ ca sa nu ni se para doar noua ca avem de facut schimbari in viata . ca sa ne fie mai usor sa incepem o alta viata mai curata si mai in acord cu ce a spus Isus 🙂
        Cel putin asa am inteles eu si se stie ca din ce intelegem noi altii isi pot da seama de personalitatea si gindurile noastre .
        Din ce scrii tu inteleg ca ai un mare respect pt cei din comunitatea ta si ca esti un un om care vrei sa ii iei cu binisorul si nu stiu cit de incintati sint oamenii , nu prea se vede mai nimic pe fetele lor cind asculta predicile tale , pe care si eu le urmaresc .
        A face pe oameni surzi si infometati dupa cuvint ar fi viol dupa tine si inca si consensual daca ai fi invitat .
        Dar ce mai putem zice de predicile lui Isus in templu :
        marcu 11 .17 „Şi-i învăţa şi zicea: „Oare nu este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile”? Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.”
        Isa 56.7; Ier 7.11;
        18 Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au auzit cuvintele acestea, căutau cum să-L omoare; căci se temeau de El, pentru că tot norodul era uimit de învăţătura Lui.”
        Intre „surzi” si „tilhari” cred ca e mai dur Isus 🙂 am putea spune ca si el ne violeaza natura umana nascuta atee ? 😉
        Si mai sint predici dure ale lui Isus insa tot timpul ele erau pt unii iar cei care se simteau aprobati de Duhul intelegeau ce trebuie sa inteleaga in timp ce altii erau revoltati la maximum .

  1. draga grigorie, incepe sa ti se dea arama pe fatza si cand iti aluneca degetele pe tastatura, nu doar cand te vad si te aud oamenii fatza catre fatza. pelinul pe care-l versi asupra „proorocului din Solovastru” e si el notat undeva. probabil simti ca se apropie ziua in care Cel de Sus va spune care dintre muritori a vorbit mai drept despre El. din nefericire roadele matele nu prea ofera temelie sa-ti fie luata in seama rostirea sau hrisovul. daca oameni seriosi, cuminti, cu drag de Scriptura si de Dumnezeu, ar veni sa-ti vada roadele intre cei pe care-i pastoresti, ma tem ca toata aura construita prin deghizarea intr-un grigorie, va disparea ca un abur… sa aiba Cel de Sus mila de noi.

  2. Dl Johan,
    Cum se face ca pe matale te revolta satira cronicarului, dar ramai complet inert la ineptiile si manipularea „proorocului”? Omul are toate caracteristicile unui lider charismatic de secta; ar concura cu succes cu Ron Hubbard sau David Koresh. Are toate obsesiile si maniile necesare. Unde mai pui ca e ceva mai cult ca acestia, si are insusita foarte bine retorica popeasca balcanica!?
    Ceea ce a facut dlui in predica respectiva se cheama abuz si hartuire pe toata fata! Daca pe dta te lasa rece, pe altii ii revolta asemenea manipulari. Cu atat mai mult cu cat fratii nu doar au stat inerti ca oile, dar s-au mai si infierbantat si s-au apucat sa preia predica pe blogurile si profilurile personale!

    Retorica matale cu apelul la moralitate, roade si cumintenie suna a intimidare ieftina, dar atat de familiara in ghetto. E suficient ca un personaj sa vina cu aceasta trezire a vinovatiei pentru a anihila simtul critic ala ascultatorilor; pe urma poate turna in liniste imprecatii si blesteme pastorale, argumentate cu Biblia! Iar in final, ca sa nu trezeasca suspiciuni, incheie apoteotic cu ceva misticism ortodox, ca da bine de tot!

  3. Ops! Unchiul traieste)..Da ce bunica!, am vazut si eu fantoma lui barba-cot lovit cu ”tagma”peste bot..

    Unchias Grigorie, nu pot sa ma fac ca nu-l vad pe acest bade carlan de Solovastru care dupa cum spuneai, ros de atata popu-lauditate metamorfozata pe alocuri , este capabil sa intre si in kurul unui elefant constient de faptul ca la iesire va fi aplaudat de oxiuri.

    Analizand si reanalizand predica de ”aur”(iacob 34:1-31) trambitata pe principiul tele-ologic de unsul Minciunescu ajung la asurzitoarea parere ca acest preacucernic ar fi fost mult mai castigat daca si-ar fi deschis o tainica spalatorie de picioare sarmane (eventual ale sefilor de suferinta!) întru consumarea excesului de ”smerenie”din propiul lui corp.Am fi vorbit astazi de mantuire nu de violare in grup pe parodii biblice ,dublate de remuscari antropoiacobiene tineresti…

    Pai daca tot a dat-o in parodii ezechielice la telejurnal, de ce nu merge pana la capat sa ne roage sa-l punem la panoul de la intrarea in sinagoga, pe barbosul comicar, spaland picioarele ”omului de stiinta”(ca asa zice biblia bre!)dupa care stergandu-si mainile murdare de parai,cu acelasi stergar sa infasoare si picioarele Tatucului minciunii.!!!

    Ma intreb si eu de ce a fost nevoie domne!de 20 de ani pentru ca ”floarea” umilintei rasarita ”intamplator”in gradina Addison sa fie spurcata in fata unui public ”surd” si sa devina sinonima cu blenoragia pentru care ai nevoie de un partener de ”nespalat”…citez:”tu si cand te rogi ,minti!!”..iti dai seama cand spiciuieste ce face?….

    Da!da!da!..ar spune unii :Barbosul nu batea campii, caci provenea din aceeasi tagma ca si Pinochio &compania..

    Si pe buna dreptate zicea dansul:”ia(cobe) !?si *mneata ai intrat in randurile plangaciosilor mincinosi!!..Asta cobeste a profetie mincinoasa unchias G.:))….

    Bleah!..minciunea are parul lung si barba-n-vant @))sa transformam minciuna in ”adevar” ca apa in vin!!sa bea surzii pana se trezesc orbii!… La fantana preamincinosului Iacob:..Veniti de luati minciunăăăăă!.nu va impingeti ca avem pentru tătă lumea…

    • mai mult vorbesti de tine decit de el 🙂 nu pari a avea vreo gindire duhovniceasca ! deci nu aveai cum sa intelegi ……..
      ce poti da bun in locul minciunilor lui ?
      as fi interesata de acel bine pe care coman nu reuseste sa il expuna oamenilor

  4. Si cum sta bine adventistului roman iubitor de „ad hominem”, dle Johan, nu ai scos niciun cuvintel despre subiectul dezbatut, argumente pro sau contra. Te-ai legat exclusiv de ambalaj, care poate a fost putin exagerat, dar vine dintr-o revolta perfect legitima.

    Tocmai am observat un lucru interesant: in ghetto, obsesia pentru moralitate e un excelent paravan pentru abuz .
    1, Cineva observa o neregula in sistem, se apuca sa critice, probabil din revolta sare calul… Fratii clerici intotdeauna vor folosi aceasta ca pretext pentru a nu schimba nimic: „daca fratele ar fi manat de Duhul Sfant si ar vrea sa faca voia Domnului… n-ar spune asemenea lucruri. Prin urmare, argumentele lui pot fi ignorate in totalitate, ca doar Domnul nu-Si descopera voia decat oamenilor integri”.

    2. Orice incercare de schimbare e din start perceputa ca un atac la persoana. Replica fratilor clerici contine aceeasi retorica moralista: „Oare exista oameni integri in sistem? Toti suntem slabi si pacatosi; si slujitorii sunt vase omenesti, supuse greselii!” Asadar, toleranta fratilor! Lucrarea este a Domnului, daca El va decide sa schimbe lucrurile, o va face fara ajutor omenesc. Pana atunci, totul ramane neschimbat.

    3. Membrii trebe sa fie „oameni seriosi, cuminti, cu drag de Scriptura si de Dumnezeu”, dar niciodata nu sunt. Iata o mina demna de exploatare, pe care IC o speculeaza mai bine ca oricine – mustrari, retorica moralizatoare pana la refuz. „Cum stam cu sfintirea? Ne-am reformat si redesteptat? Inca mai urmarim filme si mai citim carti lumesti? Inca mai poarta femeile pantaloni si bijuterii?”

    Toata aceasta retorica slujeste ca un paravan excelent pentru exploatare. Te-ai intrebat vreodata, mr Johan, de ce tinerii seculari au o parere atat de proasta despre religia organizata? Da-mi exemplu de o biserica crestina unde sa nu existe exploatare si vinovatie indusa. Zilele trecute citeam pe un site ortodox o lista cu pacate care merita spuse la spovedanie. „M-am bucurat de aprecierile altora, in loc sa astept rasplata Domnului”, „Am vomitat in aceeasi zi in care m-am impartasit”, „Am facut sex cu nevasta in zi de post” etc etc. Din toata lista, dupa standarde azs, nimic nu era pacatos! Dar fratii ortodocsi se parpalesc in vinovatie pana la psihoza din cauza acestei vinovatii induse. Acum ce te face pe matale sa crezi ca adventismul e marea exceptie care nu manipuleaza? Daca nici Coman sau Godfrey nu iti ring a bell, nu stiu ce anume ar putea sa o faca…
    Asa ca as prefera sa identific singur problemele de conduita si in biserica sa aud ceva pozitiv, care sa ma motiveze sa traiesc o viata curata si sa-L cunosc mai bine pe Iisus, nu retorica moralista gretoasa!

    • Amin!..faca-se dupa radiografia ta frate Marcus:)))..traim in epoca de greata ca ”femeia”..cand este embarasadă!..dar ”avortul este interzis prin lege.”….

      Da frate Marcus, traim in fiecare sambata senzația inegalabilă a prabusirii cu fundul în WC-ul rece, din cauza ca cineva a lasat din nou capacul ridicat, dupa ce a facut pipilica….

      Se schimba armele bro*, se schimba strategia!!!..vremuri noi, profeti vechi!

    • ok. hai sa scot doua cuvintzele si despre continutul predicii 🙂
      ceea ce „profetul din Solovastru” subliniaza in mesaj este trairea in minciuna, folosirea minciunii in activitatea pastorasilor si vaiul care le este destinat. o ilustrare fidela a realitatii. a vana mici diferente de opinie nu mi se pare deloc compatibil cu un caracter crestin. ceea ce personal urmaresc intr-un mesaj este imaginea de ansamblu si sa nu fie derapaje teologice. o discutie serioasa despre afirmatii ale dansului (de exemplu cu privire la psihologie) evident ca nu se poate realiza prin intermediul unui blog. e nevoie sa-si faca fiecare temele inainte de a debita ceva pe o asemenea tema. a folosi toate „excrementele” lingvistice doar pt a linsa pe cineva care gandeste diferit, iarasi nu mi se pare o dovada de caracter ales ci doar de apartenenta la un stapan care e foarte inteligent la randul lui, dar nu are caracter.

      • Fara suparare, ceea ce „profetul din Solovastru” realizeaza in mesaj este o autopromovare fara scrupule. Condamnarea trairii in minciuna si critici constructive se pot face si se fac mult mai elevat si mai argumentat. Daca dta ramai rece la exprimarea lui IC (“pai bine ba cretinule”, “mizerabil”, “mojic”, “cara-te”) si la isteria lui gratuita, inseamna ca esti biased serios.
        Poate ca exista motive legitime de revolta impotriva sistemului, dar acestea trebuie argumentate. Ori Rasputin nu aduce niciun argument, isi varsa doar frustrarile personale impotriva oricarei categorii de pastori. „Problemele” pe care le observa el sunt niste pretexte gratuite de scandal, surogate ale adevaratelor probleme.
        Desi de forma trebe sa se identifice cu tagma, practic permanent se scoate in evidenta ca fiind marea exceptie care nu se supune sistemului. Ori roadele lui, ca sa fac apel la rationamentul tau mister Johan, spun cu totul altceva.
        Nu faptul ca face o critica a sistemului reprezinta problema, ci modul manipulator si neargumentat in care o face. In plus, am toate motivele sa cred ca scopurile sunt de-a dreptul „mojice” si „mizerabile”.

      • Cetățene Johan, pentru ce mă prigonești? Au tu ești sigur c-ai auzit spusele proorocului? Nu, nu ăla era mesajul. Mesajul e mult mai simplu – „priviți oameni buni, am fost plin de râvnă… am rămas numai eu singur și caută să-mi ia viața.” Nu Johane, se pare că și matale ești surd și nu mai înțelegi nimic, grigorie nu atacă oamenii care au alte păreri; grigorie atacă mojicia, fanatismul, fundamentalismul, nesimțirea, golănia. Însă dacă matale mă incluzi în categoria „omul dracului” (tot de la popa Coman citire, vezi următoarea predică) pentru că nu sunt de acord cu părintele Iacob, atunci asta cum s-o înțeleg: ori ești Coman ori ucenicul lui. Cum îți place logica asta?

  5. In ce consta concret logoreea lui IC?

    1. Introducere amabila, in joc de glezna, despre familie, copii si bunici, sa se lacrimeze publicul si sa devina vulnerabil. Mai scapa, totusi, cativa porumbei despre obsesiile privitoare la casatoriile devreme si copii facuti instant, fara argumente

    2. Pastorii sunt mincinosi. Chiar si eu. Dubla negatie, cum zice Grigorie.
    Care e mai precis problema pastorilor? Diplomatia si elocventa. Nu e ciobani ca mine! Nu foloseste dezacorduri gramaticale, nici „pai bine ba cretinule”, „mizerabil”, „mojic”, „cara-te”, nici nu fac spume in predici! Citez: „pastorii acestia va plac… vom arde impreuna!”

    3. „Nu dau de mancare oilor, le ascund Cuvantul […] omul se duce cu stomacul gol acasa in fiecare sambata, in fiecare vineri […] n-am vazut niciun pastor sa ajunga hranitor de turma”.
    Cu alte cuvinte, nu sunt „tatuci” ca mine. Eu abuzez turma, eu o vindec. Eu ii creez nevoile, eu i le implinesc. Prin Cuvant, bineinteles. Oamenii nu au autonomie, nu se pot hrani singuri, cu simt critic. Ei trebe indopati de Coman.

    4. Ce probleme mai au „mincinosii” in viziunea lui Coman? Sunt eruditi, pun pret pe psihologia si stiinta lumii. Ai dreaq!
    „Am ajuns profesori de sport, am ajuns bufoni, am ajuns instructori de sex, am ajuns orice… […] nu statistici, nu teste de nu stiu ce natura, nu filme, nu stiri, ci Cuvant. […] Descoperiri stiintifice. sanguini, flegmatici, laboratoare, coarne, ani, orice dar nu Cuvant. […]
    Am avut o intalnire si au fost chemati toti copiii de pastor intr-o camera separata cu un pastor. si a fost chemata si fiica mea. […] asta fac.. sa afle temperamentul, sa afle cariera, sa afle balivernele mizerabile ale unei lumi care I-a spus lui Dz „cara-te dintre noi””

    Deci iata care e problema! Mesajul pastorilor ar fi intinat de psihologia dracului, de stiinta pe nedrept numita astfel! Coman vrea un ghetto in care cuvantul pastorilor sa fie autoritate, iar stiinta, prin promovarea gandirii critice, ii spulbera visul! Daca stii putina psihologie te prinzi de manipularea ieftina a „profetului”!
    Realitatea in biserica este total diferita! Ghetto-ul exista oricum, iar cei care pun pret pe cercetarea serioasa sunt o minoritate pe cale de disparitie.

    5. Predica e presarata de momente in care Coman se autopromoveaza direct. El a facut copiii de tanar, s-a chinuit cu nevasta sa-i creasca bine, i-a luat cu el la facultate! El a fost ajutor de cioban si a ingrijit cu adevarat de oi: „Iata cum pansam eu oile, le dadeam cu formol, le durea dar se vindecau etc. care pastor face asta? gura mincinosilor!” M-au transferat la o biserica noua, iar prezbiterii imi puneau conditii ce sa predic si ce nu! „Nu-l trimite pe ala, ca nu e diplomat”. „Nu mai suporta invatatura sanatoasa” [a se citi abuzul]. „Nu vrei sa ma lasi sa te vindec? pai bine ba, cretinule! atunci de ce ai venit aici?”

    6. „N-a existat timp istoric in care oamenii sa doreasca orice altceva, numai cuvant nu. Impartim pliante, facem clinici pt batrani, dam de mancare sarmanilor, orice altceva, dar sa nu fie Cuvant.”
    Coman nu iarta nicio categorie. Toti sunt mincinosi! Si fratii cu lucrarea misionara, si fratii filantropi, si fratii cu profetiile din Daniel, si fratii cu psihologia si stiinta de orice fel. Niciunul nu imparte „Cuvantul”. Si, ma rog, in ce consta Cuvantul ala atat de eluziv si metafizic? Coman e singurul care ne poate oferi raspunsul, „ba cretinilor!” Ca si Elmer Gantry in orasul Zenith, proorocul nostru ii sapa pe toti, pentru a straluci ca singurul detinator al Cuvantului. Ba el ne-ar spune si mai multe din culise. „O singura dorinta am: sa nu-mi tina Dumnezeu pacatul asta prin care ma abtin sa nu va spun… tot…!”

    7. In final, ca orice tatuc care se respecta, vine cu intrebarea „ce e de facut”?
    „ragii mei frati………………….. (si surori). Am vrut sa stiti asta despre pastori. Ce-o sa faceti cu asta? E treaba voastra. […] salvati-va viata. scapati-va sufletele din mainile mortii”.
    Poate voi ajunge si eu vreodata prin America, daca se strica treburile prin Romanica. Stiti ce aveti de facut „daca ne vom mai intalni vreodata… desi nu cred”.

    • Aha!..vad ca inchei cu un tomograf!..la pariu ca nu ai ”doctoratele” lui..:))..merge si pe medicina naturista…

      ”Nimeni nu vine nu-l vede pe drakul ,decat prin mine”..cum ar zice Comanescu…Aveti atata nevoie de mincinosi, incat nu va trebe* nici unul(ca sa-l paraplagiez pe dansul)…

      Traiasca literalismul fundamentalist logoreic iacobistic!!

  6. Tot pe Johan:

    „din nefericire roadele matele nu prea ofera temelie sa-ti fie luata in seama rostirea sau hrisovul. daca oameni seriosi, cuminti, cu drag de Scriptura si de Dumnezeu, ar veni sa-ti vada roadele intre cei pe care-i pastoresti”

    Asta e de-a dreptul hilar. E suficient sa arunci o privire pe pagina de facebook a fratiorilor nemultumiti din orasul cu pricina, ca sa realizezi stadiul infantil in care se afla. II apuca plictiseala la orice predica serioasa, dar li se aprind ochii daca aud teorii ale conspiratiei, oricat de imbecile ar fi. Diavolul in muzica si in filme, darea decretului si tot tacamul. Din nefericire, roadele lor nu prea ofera temelie sa le fie luata in seama nemultumirea. Dupa mine n-au decat sa stea in coma colectiva indusa de Coman. Altii ar vrea sa fie in locul lor…

  7. Mon cher, Grigore, nu-s nici eluziv, nici divagant; nu mă ademeneşte atât de mult predica, pe cât articolul tău (Ţopescian aş zice – no offence – la câtă satiră se croşetează prin articolele „sus-semnatului”, cred că poţi zâmbi în ce notă vrei tu la remarca mea cu trimitere „crainică”). Bag de seamă că precis îl citezi pe 1 Aristotel 3,4 şi silogizezi pe temeiul lui, ba chiar, citind articolul, am avut o tresărire că vei merge cu silogismul până la capăt şi, la rândul tău, vei viola (ca să fiu un pic trendy cu vocabularul în vogă pe-aici) caracterul pamfletar al ăstei parcele virtuale, şi vei creiona o cuvântare cu „petrenţii” de silogistică exhaustivă, deci demnă de luat în considerare. În fine, to make the long story short: ai pedalat pe 1 Aristotel 3,4, concluzionând (corect d.p.d.v. logic) faptul că Solovăstria Sa este, la rându-i, mincinos. Bună înşiruire raţională până aici! Dar nedumerirea-mi este: de ce nu ai citit şi 1 Aristotel 3,5 – continuarea şi finalul alocuţiunii, ce te-mpinge la concluzia – dacă I.Coman e mincinos, atunci…de ce ai lua ca adevăr absolut ceva din ceea ce spune (în speţă, că toţi pastorii-s mincinoşi – ba chiar cei mai Pro!) !?! Adică, dom’le, care va să zică… nu e că în conformitate cu ce-ai concluzionat din silogismul tău, afirmaţia lui I.C., primeşte, cum ar fi logic, stigmatul minciunii?? Ca să nu facem discursul pe tema generalismelor (idioate, neprofesionale în orice domeniu, şi contraindicate), gen „toţi”/”toate”. …Şi nu, nu-s „păstor” care face vreo apologie a breslei (au metehnele lor, I.C. are partea lui de dreptate – e doar, „scriptic”, nu?!)…doar remarcam discursu-ţi logic ce-i sublim dar lipseşte (nu chiar) cu desăvârşire. Apel (pastoral =))!): nu-i bai dacă eşti Grigore după Ureche… e bai dacă aluneci şi rămâi Grigore într-o Ureche. Primum vivere et deinde philosophari.

    • Cum se face că latinitatea voastră s-a împiedicat de silogismul lui grigorie pe nedrept numit astfel, însă când e vorba de ieremiada proorocului, matale taci mâlc, cum fac și alții care se mai nimeresc pe-acilea? Intervenția mea e doar un pamflet însă performanța popii nu. În ciuda logicii boieriei voastre, grigorie a plecat de la premiza că baciul din Carpați a spus adevărul – în zbuciumata lui viziune, biserica se împarte doar în mincinoși și surzi, el fiind singurul care aude și nu mințește. De ce vrei matale să-mi lași impresia c-ai fi surd, că mincinos, după cum mărturisit-ai, nu pari. Așa că lasă-te ademenit puțin și de predica mureșeanului și sunt convins c-ai să auzi ceva. Măcar rațiunea care sforăie și trolii care umblă ziua-n amiaza mare prin ogoarele fraților.

      • „Intervenția mea e doar un pamflet însă performanța popii nu”
        mda am trait sa o vad si pe asta . pastori pamfletari ! ca de aia am venit eu la biserica asta, ca nu erau destul pamfletari in biserica catolica din care vin !
        Ieremia si Dumnezeu si coman si altii se chinuie sa ne violeze toata vremea , sa bage frica si vina in noi insa in biserica asta s-a ridicat un zid de impotivire prin pamflete 🙂
        In general nu se simte nimeni vinovat , asta ar fi problema Domnului de tot ne-a mustrat prin biblia aia si nu stiu de fapt de ce o face . de parca nu ar cunoaste ca oamenii in general sint surzi si ca vor face cam tot ce doresc , Poate ca s-o fi gindit ca unii s-ar trezi asa si ar incepe o viata curata . cine stie !
        Ce nu pricep eu e cum poate fi satirizat coman ca foloseste anumite cuvinte urite in predica si cum ar trebui satirizat un pastor care crede ca activitatea lui in afara amvonului nu se pune in balanta si ca nu ii afecteaza influenta asupra oilor care se pun la numar de catre Domnul si care vor sa auda cuvintele bibliei si exemple din viata lui personala . care in naivitatea lor isi inchipuie ca un om e acelasi si la amvon si in afara lui ?
        Parca ar avea doua fetze si la amvon face frumos ca sa tina de ciolanul aruncat pastorilor iar in afara scrie ce ii tuna fara rezerve si isi gaseste tot felul de sofisme ca sa convinga audienta virtuala ca nu face nimic gresit .

        O fi interesanta ideea ca in vremuri de pace ar trebui sa traim in pace si sa facem alte activitati decit alea de aruncare cu vina si marturisiri de pacate cum facea Domnul tatal violatorilor .
        Sa scriem pamflete si sa ii atragem pe cei care nu sint din ghetto si au un dinte impotriva tuturor pastorilor si care ar fi nemultumiti chiar de predicle lui Isus ! deci aia nu trolleaza pt coman , par ca trolleaza pentru pamfletar dar bat pariu ca nu dau nici o zecime si nici macar lui nu i-o dau 😉

        Daca asta e tot ce ati reusit sa ginditi ca sa ajutati oitele nevinovate sa inteleaga ce e violul psihic si cum e cu cuvintele murdare la predica sau in alta parte , atunci toata cultura si psihologia care ati reusit sa o bagati in cap nu prea foloseste ………
        Cuvintele folosite au tinta pe oamenii care nu au treaba cu biserica , lor le plac tare . sint masina de vot , daca va place, sa mai scrieti pentru ei .
        Intelepciunea care vine de sus are alta definitie si chiarr nu se vede prin pamfletele astea 🙂 imi pare rau ca trebuie sa spun asta
        Si nu sint nici fanul unui anumit pastor . chiar pe undeva sint foarte dezamagit de multi si ma gindesc si eu , ca si cei pe care ii considerati ca stau pe tarlaua asta de drept ca nu stiu la ce mai folosesc pastorii pe lumea asta .

      • domnul angelus,

        Motivul pt care ai venit matale in biserica asta te priveste. Daca dumitale ti se pare constructiva predica lui IC si atat ai inteles din ea, sa fii sanitar, ca doctor ai fost.
        Si e foarte real ce spui ironic – exista violatori religiosi in toate bisericile, inclusiv cea in care tocmai ai intrat. Iar faptul ca te mustra Dumnezei prin Biblie nu autentifica demersurile respectivilor.

        ”Daca asta e tot ce ati reusit sa ginditi ca sa ajutati oitele nevinovate sa inteleaga ce e violul psihic”

        Oi intre care se pare ca te inscrii cu brio. Daca ai asculta care sunt ”pacatele” pe care atata le condamna Coman, Godfrey si altii ca ei, ai afla de purtatul verighetei, al pantalonilor si al machiajului la femei, pacatul internetului, al filmelor si al muzicii, mai nou si al psihologiei! Oamenii astia se agata de aspecte culturale total irelevante, apoi conving audienta ca acestea sunt pacatele importante. Etica pe care o predica este una a ascultarii orbesti – sa tinem poruncile, sa respectam tabu-urile, sa ne ferim de contaminare! Dar nimeni nu vorbeste despre o baza a moralitatii, o motivatie inalta care sa te indemne sa faci bine. Acum poate intelegi ce am vrut sa spun cu tinerea membrilor intr-un ghetto: din teama de pacat, contaminari si din frica de mania lui Dumnezeu, fratiorii stau in staul cuminti, respecta bine-mersi tabuurile, dar nu sunt cu nimic de folos lumii din jur, nu au un mesaj pozitiv si relevant.
        S-ar putea ca la un moment dat sa ti se aprinda un beculet cand vei mai auzi seminarii alarmiste cu ultima generatie si decretul care se va da la anul, cu fuga din orase, cu produse bio si medicamente care vindeca cancerul ca prin minune.

        Iar satira si pamfletul sunt instrumente legitime in contexte ca acesta. Ii fac pe oameni sa vada absurdul situatiei in care se complac, sau macar sa isi puna intrebari.

  8. Sa explic mai bine ce am vrut sa zic cind am zis ca Coman are dreptate si ca exact gindurile astea le aveam si eu in ultima vreme .
    Am venit in biserica din lume , cum se zice. tocmai pt ca nu eram multumit cum merge viata mea si a familiei mele . poate si scirbit de oamenii cu doua fete cu care nu te poti impaca decit daca ai si tu doua fete . ceea ce ma obosea .
    Normal ca tot ce ceea ce am practicat inainte credeam ca nu e bun si asa am preluat modul de viata destul de auster care era practicat si care era luat cumva si din aer , ca doar ceialalti pe care ii vedeam seriosi si asa cum imi doream sa fiu faceau una sau alta si uite asa imi inchipuiam ca au ajuns la sfintenia pe care mi-o doream .
    Era vorba de anul 1991 deci cam asa au si trait ei in comunism , fara muzica prea buna la radio si tv , fara filme si fara multe distractii .deci si eu am trait asa o vreme ca eram prea satul de viata pe care am trait-o in alt mod .
    Cu timpul am realizat ca nimic nu iti poate dauna daca ai principii si nu poti fi ispitit de nimic . deci nici muzica si nici filmele si nici altele nu taie calea spre sfintire .
    Deci am dorit ordine dupa cum vrea Domnul si mai ales in biserica sa fie oameni de caracter si chiar erau unii , insa nu puteam intelege de unii sint asa e paraleli cu ce spune Isus si se mai numesc si crestini .
    De multe ori m-am dus acasa simbata de simbata fara ca sa ma simt satul duhovniceste . oricum foamea asta mi-o satisfaceam singur pentru ca studiam mult in timpul saptaminii dar ar fi fost si mai frumos ca si la biserica sa primim hrana , ca nu eram oricum multumit de pastori care nu gindeau mai mult si mai bine ca mine . Insa aveam sentimentul apartenentei si ce sa vreau mai mult de la altii ?
    Mai interesant a fost cu internetul si cu posibilitatea sa asculti pe cine vrei si de la care vrei sa inveti un anumit mod de gindire si o anumita atitudine si uite asa printre multi v-am ascultat si pe tine si pe Coman . cind ceva nu imi convenea din ce ziceti sau cum ziceti . nu va mai criticam , saream peste, ca asa sintem noi facuti 🙂 ca daca vrem sa luam ceva bun avem ce lua si de la tine si de la el !

  9. Cit despre tineretul ala de care se ocupa si carora le tot zice ce au nevoie altfel nu ar veni sa il asculte , nu cred ca e ceva rau sa le zica , ca de fapt ce vor toti chiar si copiii mei ? sa isi gaseasca prieten/prietena in biserica . asta in cazul in care cei din afara bisericii nu le plac . deci e bine ce zice , ca altfel ce le ramine la tineri ? sa isi faca amici din cei din afara si sa mearga exact asa cum vad ca fac toti pe relatii sexuale inainte de vreme ? cum cred ca si au facut multi din criticii lui Coman ….
    Iar copii nu ii obliga sa faca ci le zice adevarul ca devii cu adevarat responsabil cind ai copii pentru care sa faci multe si carora vrei sa le fii si exemplu 🙂 si ca nu ai nevoie de averi pentru a ii creste , bine ca nu le zice sa faca o gradinita intreaga !

  10. „Dar nimeni nu vorbeste despre o baza a moralitatii, o motivatie inalta care sa te indemne sa faci bine.”
    Suna mai bine ca violul si chiar sint interesat unde scriu cei care au telul asta , ca sa citesc si eu si sa imi dau cu parerea daca pe mine chiar m-ar motiva sau nu 🙂

    Cit despre tabuurile alea . totul a inceput de pe vremea lui ellen white si oricum cine vrea sa faca ceva tot o face , lumea tot poarta si hainele pe care le vrea si verighetele si altele . chestii care oricum nu ma intereseaza la altii si personal eu nu port insa nu ma supara nici aia care le poarta 🙂
    Totusi omul ala mai zice si de alte pacate nu doar de astea . da probabil fiecaruia ii sare in ochi ce doreste si fiecare se simte mustrat in pacatele sale . desi eu personal inclin sa cred ca nu am prea multe 😀
    Fericiti oamenii care nu simt vina . ei duc o viata linistita si e posibil chiar sa nu inteleaga lumea din jur si ce nevoi au ei .

  11. „Dumnezeu, fratiorii stau in staul cuminti, respecta bine-mersi tabuurile, dar nu sunt cu nimic de folos lumii din jur, nu au un mesaj pozitiv si relevant”

    cam care ar fi mesajul ala ? acum se poate scrie tot ce vrei pe net si pamflete si chestii serioase . asa ca as vrea si eu sa citesc ceva serios si nu doar acuzatii . acuzatiile arata neputinta, insa acum toti putem 😉

  12. Cind pastorii isi pun piedica unii altora inseamna ca au inteles biblia in alt mod si fiecare predica cum crede .
    Unii se intreaba la ce mai au nevoie de pastori , ca certuri despre doctrina poti sa ai si cu amicii tai 😉
    cam care credeti ca ar fi rolul lor ?

  13. „sint interesat unde scriu cei care au telul asta”.
    Ai fi surprins sa afli ca majoritatea celor care au telul asta nu au cu nimic de-a face cu religia organizata sau chiar cu crestinismul.
    Din pacate, crestinii – si aici intra si azs – sunt mai preocupati de cum sa ajunga in Cer si cum sa scape de mania lui Dumnezeu. De aici neimplicarea in cauze sociale – daca pamantul oricum va arde si va rezolva Tata toate problemele, tot ce au ei de facut este sa se puna bine cu El si sa apuce viata vesnica.

    „Fericiti oamenii care nu simt vina”
    De unde ati tras concluzia ca nu simt nicio vina? Personal prea am simtit. Totusi prefer sa imi analizez singur si la rece problemele.

  14. mda . 2 rinduri care de fapt nu dau informatii despre ce ma intereseaza pe mine . totusi cine stie poate ca totusi o sa puna cineva si informatii pozitive ca pe mine critica mai mult ma oboseste decit ma ajuta sa inteleg 🙂
    si 5 rinduri de critica pe care nici nu le bag de seama . doar observ ca sint formulari ale prejudecatilor ateiste . deoarece nici aia de nivelul meu de inteligenta si nici aia care au mai putina nu isi pun problemele asa . or fi existind citiva insa nici chiar toata turma 🙂

    Si eu am mai discutat cu ateii ca sa imi verific credintele si sa imi formez convingerile . insa razboiul e pierdut din start si asta tocmai pt ca Dumnezeu a facut multe lucruri discutabile din pdv -ul lor , imi era greu sa il scot basma curata cind s-au ucis prunci la porunca divina si mai sint si altele . am incercat eu sa dau vina pe timpuri , pe lipsa de asistenta sociala asa ca mai bine mureau , pe faptul ca doar judecata divina o sa ne lamureasca cit de perversi devenisera aia care au fost omoriti si nici aici nu imi reusea pasenta pt ca nu prea exsita raspuns la intrebarea : ” unde am vazut eu o societate intreaga in intregime rea ? ”

    Deci chiar daca pui mina pe biblie auzi numai despre pacate si nenorociri , singura mea speranta si a altora cred e aia ca El tot mai avea grija si de cite unii care ieseau din comun in sensul bun prin comportamentul lor in familie si in societatea din jurul lor . Oricit am vrea sa excludem vina si sa gasim doar pasaje frumoase care vorbesc despre frumusetea caracterului Lui . uite ca nu ne iese . Desi la biserica si in studii ni se vorbeste despre partea pozitiva care exista in biblie nu prea stim cum sa facem sa scapam de aia negativa .
    Si dupa parerea mea chiar se implica prea mult ai nostri in chestii ecologice si curatiri de gunoaie in zone unde e necesar , seminarii de sanatate . de familie si evanghelizari .

    Si totusi eu nu sint credincios de frica si nici pentru mintuire . ce o fi aia ! nu imi place starea de lucruri pe care o vad in lume , nu imi place spiritul egoist lumesc nu imi place cind cineva abuzeaza de puterea lui fie el si conducator religios , nu imi place inteligenta asta criticoasa lumeasca neorientata spre ceva concret -de care uneori sufar si eu , deci am si eu o speranta ca cine stie . macar dupa moarte o sa vad un sistem mai bun si chiar daca nu o sa il vad . asta e , macar speranta ca e posibil sa existe ma ajuta sa imi traiesc zilele si sa fac tot binele posibil pe care il pot face in jurul meu .

    Deci daca aveti ceva concret in plan eu zic ca e bine sa luptati si sa ajutati si pe aia mai inchisi la minte sa constientizeze binele care ar trebui facut .
    In rest , critica nu ajuta la nimic . doar aia divina din biblie ne ajuta pe fiecare 😀
    Si eu simt nevoia de schimbare . as vrea parca sa aud altceva si as vrea sa vad altceva in comunitati , dar nu stiu exact ce ar fi bine sa fie predicat .

  15. angelus,
    http://andreimarius.wordpress.com/ – un blog crestin cu sfaturi pt cupluri
    http://rumorsofanotherworld.wordpress.com/ – un blog crestin azs dar cu puternice influente mistice ortodoxe, despre trairea religioasa sacra
    http://seriadevineri.wordpress.com/ – un blog crestin care discuta diferite interpretari ale parabolelor lui Iisus
    http://ionetecatalin.wordpress.com/ – un blog de eseuri, autorul are aplecare spre filosofie si sociologie, e crestin si stie pe ce lume traieste

    Cand vorbeam despre autori nereligiosi care vorbesc despre dimensiunea morala, nu aveam in vedere ateii care critica religia!

    ” Oricit am vrea sa excludem vina si sa gasim doar pasaje frumoase care vorbesc despre frumusetea caracterului Lui . uite ca nu ne iese.” Si uite ca nici pe internet nu prea ne iese, tot dam de critici justificate/nejustificate.

    Iar referitor la critica lui IC si a altora asemenea (exemplul perfect: Il Luce), mai e un element care imi repugna: ei privesc spre ascultatori condescendent, ca spre niste copii care trebe hraniti cu lapte, trebe paziti de lumea reala, trebe sa primeasca doze filtrate de informatii. IC se exprima intr-un fel cand discuta cu alti teologi sau cand scrie o lucrare de doctorat, si intr-un cu totul alt fel cand vorbeste „turmei”. Ori tocmai aceasta exprimare pastreaza ascultatorii in infantilitate. Cei care studiaza pe cont propriu si ajung la o oarecare maturitate, descopera ca mesajul nu le mai spune nimic, nu le are deloc in vedere preocuparile.
    Acum o luna asistam la o predica in care vorbitorul s-a oprit in mijlocul unei ilustratii infantile, exclamand: „va vorbesc ca unor copii, desi copiii nu sunt atenti la mine”.

  16. Angelus a scris…:”ca de aia am venit eu la biserica asta, ca nu erau destul pamfletari in biserica catolica din care vin !”

    Mestere,..cu tot respectul iti spun ca ai inlocuit o cusca ,cu alta mai sofisticata!…te crezi liber ,dar in realitate esti tot un sclav…!

    Iti recomand filmul 12 ani de sclavie.Vezi ca este recent !

    ”Si eu simt nevoia de schimbare . as vrea parca sa aud altceva si as vrea sa vad altceva in comunitati , dar nu stiu exact ce ar fi bine sa fie predicat ”.

    De ce cauti schimbarea?…Ea este in tine!trebuie doar sa o constientizezi…Stiu ca pe undeva scria ca :veti cunoaste adevarul si acesta va va elibera….Ia ghici care adevar?…ala din enspe mii de religii!…

    Poti sa-ti schimbi religia ca pe ciorapi ,daca nu faci nimic cu cerebelul tot un sclav si inchinator la moaste esti.Fie ca vorbim de statuile din catolicism,fie ca vorbin de moastele cuvioasei Lenuta!..

    Vedem ca in lume sunt oamenii din ce in ce mai bolnavi, nelinistiti, stresati si
    disperati. Pentru a gasi o solutie la problemele lor cotidiene, ei sunt gata sa faca
    tot felul de sacrificii. Profetii mincinosi folosesc in avantajul lor aceasta realitate pentru a exploata oamenii…

    Scuza-mi sarcasmul dar uneori cate o palma este binevenita pentru cei care inca mai dorm!

    Sa auzim de eliberare Angelus!…ce nume frumos!…

  17. Cind se discuta mai rational parca sint mai interesat si mai atent 🙂
    O sa caut sa vad ce mai e scris pe site-urile alea , mie chiar imi place sa citesc .
    Apropo de palme . mie daca imi dai o palma am eu grija sa dau doua inapoi . nu neaparat fizice, ca mai sint metode 😉

    ” IC se exprima intr-un fel cand discuta cu alti teologi sau cand scrie o lucrare de doctorat”

    nu zic nu . habar nu am si nici nu am citit ceva scris de dinsul , dar probabil are aceleasi idei si posibil ca ele sa nu jigneasca . deci are o problema de atitudine atunci, nu de ideologie 🙂
    Cit despre faptul ca vorbeste ca unor copii cred ca pe undeva si faptul ca daca tot inveti oamenii si unii , mai ales aia inclinati la rau . nu se misca din locul in care au fost si ramin cu mindrie acolo , te face sa cam iti pierzi curajul si sa gresesti in exprimare si sa bagi toata lumea in aceeasi oala .
    Oricum nu e o scuza asta .
    Nu oi fi eu prea inteligent insa tot mai pun mina pe o carte . tot mai imi pun mintea la gindit , incerc sa fac tot ce pot la capacitatile mele , insa majoritatea e bucuroasa asa cum e si nu putem sa ii acuzam , doar Domnul ce le-o da minte dupa ce vor trece felurite experiente . rezultate ale alegerii lor 🙂
    Griul cind creste nu stie ce face , il cresc si coc experientele prin care trece , ideea e ca tot vom minca piine .

    • Stiam ca, Catolicii(scuze cacofonia)sunt destepti!..dar nu in asa fel incat sa devina liberi.!

      Stai linistit ca si eu am gustat libertatea de ceva vreme.Incerc sa urc pe munte cu Dumnezeul meu!..Si daca va fi sa cad,pier pe mana mea ,nu pe minciunile altora….Creez impreuna cu Dumnezeu care este constiinta si mai putin cu ideologia religioasa..De 2000 de ani a dat greș.!Ce te face sa crezi ca acum spune adevarul…””Pe frunte era scris un nume, un mister:
      Babilonul cel mare, mama curvelor si a abominarilor Pamantului”.
      (Apocalipsa 17:5)”

      Sa auzim de bine ,si nu urî pamfletul ca face cat 10.000 de predici mincinoase si fara bun simt vorba barbosului:)))….El cu litera ,noi cu duhul care da viata…

      Peace!

      • suna cam new age-ist raspunsul asta 🙂 si nu ma supara pt ca e loc sub soare pt toti si oricit ar vrea cineva sa iti schimbe ideile nu va reusi , iar la fel se intimpla si celor carora vrei sa le schimbi tu !

        o fi buna si solitudinea insa noi sintem sociabili 🙂 ne place sa ne adunam cu cei ca noi

  18. Cite ceva cunosc despre persoanele de pe bloguri , sint interesante si o sa mai citesc 🙂
    Nu stiam ca tu marcus esti pastorul care are atit de putine predici ca imi aduc aminte ca am tot cautat 🙂 nu stiam de blog …..
    Cautam pt ca atunci cind nu mai reuseam sa captez atentia adolescentilor mei la activitati de la biserica , mai urmaream de pe la excelsis ce prezentari ai avut si ei mi-au zis ca daca ar fi asa ceva si prin zona noastra ar iubi mai mult biserica 😀
    Si blogul lui sorin il stiu insa am urmarit multe serii de vineri si mi-au placut prezentarile .
    Si despre lucian marin stiam si citisem cite ceva . parca am vazut si niste prezentari nu mai tin minte .
    Despre sociolog nu stiu prea multe insa o sa am timp sa aflu .
    Si tot asa am urmarit si pe coman . deci este loc pt toti sub soare si am impresia ca exagerezi ca eu nu aud ce auzi tu , am intrat sa scriu aici poate pt ca am si eu pretentii de la voi cum si voi aveti pretentii de la auditoriul lui coman si de la el insusi 🙂

    Ce sa facem daca toti sintem pretentiosi si vrem exprimari mai frumoase , mai blinde si nu putem crede ochilor ca cei pe care i-am admirat , mai mult in secret , pot scoate niste vorbe de genul ala din asa numitul pamflet !
    Pai cu critica cred ca ar trebui sa incepem de la noi insine cit despre coman el citeaza din biblie iar voi explicati mai bine ce vrea sa zica biblia aia 🙂 este loc sub soare pt toti , parerea mea !

  19. Agent STELAR NEB
    Ar fi de preferat un alt tip de sarcasm unul cu generare text biblic…,gen pilda lui Iotam….aici l-ar găsi pe Comănescu… probabil spinul….sau mai poate fi asociat cu aristocraţia militară a scrupulosului Ioab …el comandă…el execută..El Coman n-are vreun stăpân,nu i s-a schimbat şeful?…Şi se sustrage.?Dacă se face treabă pamfletară…să se arate superioritatea pamfletlui…aici are un fel de critică gen umor sarcastic din tiparele pamfletăriilor zilei….care nu prinde adânc morala…deci nu suprinde ci doar aduce o divagare într-un punct omenesc….Spiritul dacă are fler literar distruge matca literară din vulg şi cotidian şi merge spre cele ale adâncimilor Duhului Sfânt. din biblic.Cer mai multă gândire…faţă de unşii Domnului…dacă există şi aparenţe demne de vociferări laice bine înjghebate, ele nu sunt damnate în a fi pe stilul protipendaic cum ar fi cel caragialesc…Logica indusă de pamfletare continuă ,persuasivă ar fi cu înjunghiere proprie…s-ar arunca omul în propria sabie psihologică..,filozofică ..etc, de năcaz.Sau s-ar schimba la predica următoare paloarea feţei…dacă nu se schimbă şi este seninătate…atenţie şi la lupta împotriva Duhului Sfânt…este mai gravă decât împotriva unui ermetism psihologic bine înjghebat.

  20. am si eu doi copii mari cu iq de 140 , ma bucur ca sint destepti insa am observat ceva : ca aia destepti au multa imaginatie si aia nefolositoare in general 😀 unu e ateu si una e new ageista, nu stiu ce s-o mai alege de aia mai mica sub 18 ani
    Dupa parerea mea cine nu isi infrineaza mintea si nu cauta sa convinga ca Isus insusi . o cam consuma degeaba 🙂
    Si daca nu ar mai fi cite unul ca coman care sa mai bage omul in sperieti cu biblia , pt ca asta face ea , nu ar mai dori nimeni sa caute alte motivatii sa faca binele si sa citeasca pe blogurile voastre .
    Si uite de aia Dumnezeu nu s-a chinuit prea tare sa ne zica multe si sa dea motivatii inalte , pt ca nu prind la oameni , chiar si la voi , pai ca sa dorim sa fim mai buni nu putem citi tot felul de cuvinte si critici deghizate si apoi sa intram pe blogurile voastre sa citim de ce sa nu criticam cind ne intreceti in rautate si exagerari 🙂
    Macar coman da exemple din viata lui care prind la public . toti se vad mai pacatosi ca el si evident el pare mai bun si nu se oboseste sa critice in pamflete si oi si pastor , uite de aia e urmat si ascultat de mii de oameni , cita minte are stie sa o foloseasca , ar trebui imitat ca sa faceti publicitate la produsele mintii voastre , omului care cauta sa fie mai bun i-ar placea si ar citi si mai mult si cu interes inca 🙂 parerea mea !

    • „Si daca nu ar mai fi cite unul ca coman care sa mai bage omul in sperieti cu biblia , pt ca asta face ea , nu ar mai dori nimeni sa caute alte motivatii sa faca binele”

      Daca dvs. asta ati inteles din Biblie, o religie a fricii, nu e de mirat scepticismul copiilor!

      • poate ca ei au inteles asta si de aia fug de biblie si ce are comun cu ea 🙂
        Nu le place o viata dupa cuvintul Domnului ci sa traiasca ca lumea si lumea e cum e !
        Nu cred ca schimbarea doctrinei sau a pastorilor sau predicilor i-ar face credinciosi ascultatori , insa sperante am , cind or avea nevoie de Dumnezeu poate l-or gasi , nu ii poate nimeni forta doar au liber arbitru .
        Mie insa mi-a facut bine sa nu am in casa doar persoane care au aceleasi interese spirituale , iar pentru ca sint copiii mei ii iubesc asa cum sint si daca ii iubesc pe ei pot intelege si pe altii care nu au treaba cu religia 🙂

  21. Agent Stelar Neb
    Totuşi după cum îl văd cum îşi dă talentele prin Biblie…şi o întortochează sfruntat în anumite pasaje…înclin cu scuzele de rigoare să îţi dau dreptate şi în perspectiva de a folosi psihologia ca armă secretă înălţată prin cuvinte pastorale dereticate ca smântâna şi mai alunecoase ca undelemnul cu perspectiva ta.. dar fiind săbii scoase…Sau se mai întâmplă că există inseminări ale pasajului biblic de gen….,,dacă vă muşcaţi unii pe alţii aveţi grijă să nu fiţi nimiciţi unii de alţii”.Asta e frica lupilor nu curajul teologhisirii lui. Coman.Şi unul care foloseşte psihanaliza biblică desăvârşit se satură de ea mai bine în muşcăturii adânci şi sfruntate în tagma preoţească…Un om al lui Hristos trebuie să fie atât de umil încât să nu pară vreo dată că ştie atât de multe încât să facă fiţe biblice….ce nu ştiţi voi..ştiu eu…chiar înainte de a discuta despre şmecheraşii patriei advente .Smecheria e că ei au cheile împărăţiei şi cred că joacă cu mântuirea şi cu vreun înţeles neştiut de mărunţimea altora.El face şmecherii neconcludente cu textul. biblic…Continuă-ţi misiunea ironică….pana ta stimate prieten va avea întotdeauna ceva lesne de scris în episoade advente pline de valvârtejul lipsei cu desâvârşire a esenţialului mult râvnit în postura de aleşi ai predicării.Nu cred că pendularea între pro şi contra e problema mea ci simpatia unanimă a inimii în a avea de-a face cu cei din frunte pe care o am,,sau am avut-o plângând poate faţă de astă situaţie cruntă faţă de unul care 1 an mi-a fost profesor la Cernica ,6 luni la teologie pastorală şi 6 luni la litere…E greu să te ridici împotriva infaibilităţii lor a pastorilor declarate făţis aproape ca matcă şi mască lesne purtată în advent.Am argumente personale că şi Iacob Coman ştie să mintă şi cu mine a făcut-o foarte psihologic,deslipindu-mă de teologie pastorală spre teologie litere unde am abandonat după 2 ani reperele didactice.
    Iubirea păstorească declarată cerea să mă facă să nu fiu minţit şi să fiu încă căutat de protipendaţi când ei văd că lipsuri financiare cad repejor pe studenţime.Sunt la fel de inerţi în dragoste pe cât alţii au aşteptări…Poate că au fost ciobani sau slugi dar au învăţat să le lase doar copitele vorba Bibliei. şi se laudă cu asta…şi dacă pe urmă vor da din ele la refacere le vor tăia mrejele împungerii ironice.

    • si ce sint pastorii decit niste oameni ? cine nu a gresit niciodata sa dea cu piatra !
      Noi am vrea niste exemple si sa ni se dea secrete ale ajungerii in rai insa nu ni se da mai mult decit biblia iar noi ne intilnim impreuna ca sa discutam acelasi subiecte vechi in lumina noua si sa ne simtim bine impreuna …….sau nu 😉

      • Mestere,

        …”caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu”…inclusiv eu…

        Diferenta dintre mine si IC este ca eu nu am doctorate in a prosti lumea si nici nu servesc un sistem corupt si cladit pe minciuna unei matusi vizionare si plagiatoare.

        BTW:incearca sa te hranesti singur.In aparenta se pare ca esti baiat mare.Nu este cazul sa aperi pe nimeni.In cel mai fericit caz , apara’te de minciuna colectiva in care te afli.

        GANDESTE LIBER ..angelus:))

  22. oricum , din pdv biblic nu asa se face cind ai ceva sa ii zici fratelui tau care mai e si pastor , pai daca nici pastorii nu mai respecta regulile , ce sa mai zici de ailalti ?
    l-a lamurit cu respect cineva intre patru ochi ca face ceva rau ? a ascultat cineva argumentele lui ? s-a mers apoi cu mai multi la discutii ?

  23. Trăia un frate sincer zis Iehu
    dedicaţie iacob-comanistică

    Trăia odată un frate sincer , cred doctorand,zis Iehu
    Un ungere fidelă cunoaşterii inimii lui rele se făcu,
    Reforma propriei vieţii în unele aspecte nu începea,
    Şi doar pe dinafară o făcea iar la alţii cea aprigă pândea,

    A zis atenţiune şi El ca şi unul Abimelec cu glas plocon,
    Co-descendent spiritual din Ghedeon,cu iz de filfizon,
    Ce consideră că lupta -n vorbe pe viaţă şi moarte e virtute,
    Dar reproducţia de Spirit Sfânt era nostimă,cu gânduri prefăcute.

    Şi alţii azi în biserici văd reforma un lucru onorabil,
    Dar dragoste de Domnul nu mai au în mod firesc,palpabil,
    Biserica de azi nu vede ce fac ei ca lucru reprobabil,
    Ci văd aliura lor doctorandă prezentată în abil slugarnic.

    Se vede că prin istorii crunte n-am învăţat nimic corect,
    Şi lesne debordăm când între sublim şi tragic lăsăm rol de interpret.
    Aceasta v-a costa mânia regelui Isus,dar nu pierdere de-umor,
    Şi chiar duşmanii Bibliei vor caricaturiza cel mai deplin ca ei sobor.

    Unul ca Iehu ne zice:,,Vino să vezi râvna mea pt Domnul
    Nu ne mai trebuie scoale,grădiniţe..ci taţi ca mine majordomul
    Ce-o contează vreo 70 de teologi isteţi în sobor triumfant
    În interese sincere dar cu iluzii din basme de măcel sunt şi eu debordant.

    Ce contează basmele la alţii dacă nu sunt spuse de noi şuvoi,
    Şi ce contează arătarea în Televiziune,avem calici de audienţă şi-n alte părţi puhoi.
    Şi bat şaua obsesiilor biblice şi scrupulelor legii ca norme,
    Dar înfulecă neechitaţii,cumetrii,exasperări ca dulci schaorme.

    Şi ca să nu le pice vreun galon că prea se dau plimbând,
    Ei strigă a autoritate desăvârşită la omul slab de rând.
    Ei vociferează teologic între ei ,şi ţipă în sinedrii,
    Dar seducţia lor gravă psihologic ne face multe dodii.

    Ca ei clone multe zic că reprezintă Duhul Sfânt cel asteptat,
    Vorbesc de lepădaţi neştiind că cei mai tari actori sunt ei de lepădat.
    Cu ei e ceea ce nu au biruit concret din caracterul lor prea stins,
    Dar mulţi nu văd în a lor predicat decât un păr alb cenuşă doar de nins.

    Şi nu contează că în pripă ei iute se ridică în alarmă,
    Poporul după inima lor se strică ,şi sunt pierduţi în karmă,
    Şi peste ani cu aceste sfinte strigături în biserici ca profani.
    Îi veţi vedea sigur printre cei mai şubrezi ai lumii pustiitori golani.

    Ei taie capete spirituale la părinţi ,la proprii colegi şi la copii,
    Se cred şi î-s plini de Duhul filozofic,neurgentat în academii de spini,
    Şi se avântă strigând tot straşnic în imperii de infern,
    Dară limbajul lor licenţios nu e unul mai demn ca cel de lemn.

    Ei zic ,am fost ciobani şi le-am lăsat la oi doară copite
    Aşa de calzi şi buni suntem când nu sântem ce suntem doar ispite
    Oile buimace ascultă ba glasul lor candid senin suav,
    Ba văd orgolii reci cu chipul lupic crunt canin ca brav.

    Şi nu contează că în mod convenţional,dar lesne infernal,
    Ei nu gâdilă decât ce-i gâdilă pe ei ca finul leopard,
    Pe ici pe colo asmuţesc stâna la texte sfinte de dreptate,
    Salariul,munca,maşina,iubirea de sine le sunt sublimă pietate.

    Dreptatea însă cere ca ei înşişi să n-aibă vreun păcat,
    Dacă aruncă cu pietre sfinte în slabul cel mai slab,
    Ei ies în faţă cu cuvinte aspre apoi sublime ca pansări,
    La propriilor lor artificii..rănind ei nasc furii, dureri

    Cântă straşnic sfinte psalmoldieri cotidiene zis perene,
    Dar apoi după predici turma de necazul căutat imaginar prea geme
    Şi de-ar fi doar unul singur…nu contează dar dacă-i doctorand,
    Poporul crede orice vorbă de-a lor asmuţită ba rece ,ba galant.

    Unde eşti Elisei ..ce faci munci minuscule de mare seamă,
    Unde e reforma ta şi proorocia ta unde dă lumii larmă,
    Da considera Elisei sunt unşi n-al lor destin firav nu, dar şiret,
    Şi nu ştiu dacă se vor mai scăpa ce-i ce la vorbe din acestea le este interpret.

    Aşa e adevărul şi basta doar ca ei mişeii ,cruzi dar tandri doctoranzi
    Ei sunt şi par Ilie,teologia lor e cea ca cei ce-s barzi,
    Se cred apostoli,profeţi toţi mestecăii de orice lucru brav,
    Dar limpede ca apa ce-o tulbură tot ei nu-i adevăr mai slab.

    Li se pare că duşmanii se gândesc numai la ei şi uneori li-i frică
    Neliniştiţi ca o vărgea trandafirie se prăbuşesc lesne în pică,
    Şi când aud versuri nu prea-ntocmite ca vestigii mânia se-firipă,
    Şi repede îi i-au de prin locaţii şi biserici pe sfinţii de-o aripă.

Lasă un răspuns către angelus Anulează răspunsul