Minciuna n-are picioare scurte, poate doar barbă …

Se spune că minciuna are picioare scurte. Adevărul e că nu m-am gândit niciodată la minciună în termeni d-ăștia, așa, antropomorfici care este, deci e clar că nici nu mi-am imaginat-o vreodată ca Barbie. Însă zilele astea am avut o revelație. Se făcea că eram pierdut prin tarlaua lui Zuckenberg sau prin coclaurile mistice ale internetului când, deodată, aud o voce care mă îmbie preventiv cu formula, „grigorie, grigorie, pentru ce mă prigonești?” Am dat click să văz cine mă strigă pe numele de luptă și atunci mi s-a lămurit totul: am văzut-o față-n față pe cea nevăzută… Nu, nu i-am văzut picioarele, că nu-i frumos să te uiți în jos, dar am observat c-avea barbă! Părintele Coman al mincinoșilor n-a mai suportat tagma în care trăiește de mai bine de 20 de ani și cuprins de remușcări mai vechi dar mai ales de regrete viitoare și-a făcut mea culpa în fața unei audiențe de surzi. Să mă ierte iubitele surori și stimații frați din biserica unde s-a petrecut evenimentul însă asta a fost de fapt și înțelegerea: ca predicatorul să recunoască că este mincinos, ea, adică audiența care este, să se facă că n-aude! (Îmi cer scuze pentru cacofonii, dar astea sunt pur și simpu intenționate). Astfel cum se explică o minune așa de mare, că după această performanță nevinovată comunitatea a tăcut mâlc? E clar că n-a auzit nimic!

Continuă lectura

Satira și omorul

Numai ce l-a invocat Troparul pe unchiul său și grigorie s-a și autosesizat ca DNA-ul pentru a investiga acuzațiile de blasfemie, obrăznicie și batjocorire ce i se aduc nepotului său. Ca orice nepot care se respectă și care n-ar vrea să-l facă de rușine pe unchiul care este, acesta (nepotul, nu unchiul) n-a avut ce face și s-a apucat de meșterit la niște comics. Și nu orice ce fel de comics ci chiar primele made în studiourile MARVENTIST (un hibrid între Marvel și Adventist, adică dacă minune nu e, nimic nu e) și care au atras după sine o foarte necesară publicitate. Dar cum publicitatea nu vine niciodată singură ci mai mereu este însoțiță de paparazzi de fiesbuc și de străini și călătorii prin tarlaua lui Zuckenberg, iată că nepotul Troparul a fost urecheat frățește cu blestemele și acatistele de rigoare pentru sacrilegiul comi(c)s. Acum cât de împietrit să fie grigorie ca să nu-și dea seama că și urechile ‘mnealui erau vizate în subtext având în vedere că primele benzi desenate fără desene au început să fie publicate de grigorie de ceva ani buni și care și ele au stârnit la rândul lor sfânta îndignare. Doar că nepotul Tropar, fiind crescut în generația techno, l-a întrecut pe unchiul său și s-a apucat să le și deseneze pentru ca impactul să fie mare și instant, după cum zice o vorbă de la sumerieni că un desen face cât o mie de tropi. De-aia rezidenții din peșterile francofile de la Lascaux nu scriau ci desenau: nu pentru că era analfabeți ci pentru că erau avangardiști!

Continuă lectura

Cartea Junglei fără profesor

Criza e alta batrane si matale nu faci altceva decat sa o agravezi cand te zbati ca un fluture in panza de paianjen.

Adevăr grăita fratele primer mono, adică în traducere academică, prima maimuță veterinară din provincia unde căpșunile au țepi ca să se apere de ursarii care fug de persecuția declanșată de francii lui merde… Este sublim atunci când punând degetul pe coaja catifelată a lui plátano indică foarte chirurgical zona afectată de stricăciunea adusă de elementele burghezo-moșierești, retrograde și imperialiste din diaspora americană. Acești fluturi cu aripi de molie vor să semene confuzie în maieutica doamnelor afectate de etate din zonele rurale, adică babelor de la țară, și să le îmbrobodească darwinian sugerând viclean că de fapt găina a evoluat dintr-o pasăre colibri cu ciocu’ mic și rază medie de acțiune. Așa e, are dreptate, găinile s-au selectat singure doar artificial și numai prin polenizarea ouălelor și castrarea cocoșilor!

Continuă lectura

Vină asteroidul Tău, precum în cer și pe pământ!

Sub egida noruleț-ntr-un picior, ghici cenușă ce-i, s-a prăvălit asupra temerilor noastre o lavă apocaliptică de la ultima erupție televizată a vulcanului din Orlando, de s-au oprit subit toți meteoriții din cer de teamă să nu fie deviați de la traiectoria lor profetică de cenușa organică aruncată cu atâta generozitate științifică de domnul profet al sfinților din ultimele zile.

Conform Apocalipsei după NASA, care apocalipsă a fost îndelung studiată după celelalte apocalipse mai mici sau mai mari, e foarte probabil să ne trezim în următorii 20 de ani cu vreun Scania, Casa Poporului sau Muntele Găina-n cap, iar asta din pricina domnului profesor care este certat cu istoria dar împăcat cu soarta. Da, și mie mi-au plăcut Armageddon, Deep Impact, 2012, dar niciodată nu mi-a trecut prin cap că Bruce Willis ar putea fi simbolul următorului președinte al GC, adică Mark Finley, sau că naveta aia Messiah era de fapt biserica adventistă aflată în misiune imposibilă!

E drept, nici eu nu cred că-n trâmbițele alea se răcnește despre klingonieni, ferengi, bajorani sau romulani, dar ca să faci inventarul rocilor și pietrelor spațiale îți trebuie ceva credință și puțină excitare. Ceea ce la domnul profesor s-a văzut din belșug. Eu zic să lăsăm baltă teologia și să ne apucăm serios de geologie. Numai așa avem șanse să scăpăm din marea strâmtorare meteoritică. Însă mica strâmtorare este deja la ea acasă, acum după ce stimații frați și iubitele surori au vizionat apocalipsa celor patru trâmbițe. Da’ ce spun eu aici? La cât de înfiorătoare sunt și la ce zgomot infernal scot cred că-s tromboane în toată regula.

Bun, hai să zicem c-așa o fi, că doar nu-i greu să ne lovească vreun asteroid cum deseori se-ntâmplă pe Jupiter. Se știe că Jupiter fiind foarte mare și la cântar și la gravitație, e mai greu s-o nimerești cu piatra dar pe noi ăștia mai micii imediat ne nimerește-n patru octave de trompetă, cu tot tacâmul și muștiucul din dotare. Însă problema-i cu totul alta. Ce te faci cu dracii ăia care cică apar în trâmbița a cincea? Cum să-i interpretăm, literar sau simbiotic (sic!)? Adică o să ne invadeze dracii ca muștele de n-o să mai vedem lumina soarelui? Și de când până când ar fi dracii nasoi, ca-n filmul ăla Legion? Că noi știam din mărturii că dracii-s frumoși, deștepți și cutezători. Sau cum or fi nu știu, că pe trâmbița asta n-am înțeles-o deloc deși am priceput de ce domnu’ profesor refuza să cânte la această muzicuță, în ciuda insistențelor bemolice ale lui Marius.

Însă cel mai impresionant moment a fost în ultima sută de cuvinte când domnul profesor a explicat cu-o claritate de astrolog care-i adevărata sursă a acelor pietre, camioane, munți și văi, păduri și mare care cad din cer peste blestemații ăștia de păcătoși. În urma unei analize de finanțe-contabilitate s-a stabilit că aceste arme de distrugere-n casă se află-n inventarul bunului Dumnezeu, adunate cu grijă în cămara Lui pentru zile negre. Adică după ce s-au terminat proviziile de bunătate din cămara cu har, Dumnezeu, în lipsa altor unelte de prelucrare prin așchiere a sufletelor neferoase, dă buzna-n cealaltă cămară, aia cu grindina, ca s-arunce cu bolovani în noi până o să ne sune apa-n cap și trâmbița-n timpane! Acum pricep eu de ce-i omora pe ăia din vechime cu pietre. Erau de fapt niște manevre militare destinate pregătirii tineretului pentru apararea patriei pentru vremurile din urmă când se va declanșa marea lapidare. Ceva de genul, ‘azi o piatră cât un ou; mâine te trezești c-un bou’… În cap, bineînțeles. Propun să-i schimbăm numele lui the big one, din Apophis în Nemesis! Cam așa arată Dumnezeu în viziunea domnului profesor de geologie aplicată-n cap: eu te-am făcut, eu te omor! Să fie oare o coincidență? Nicidecum. E ceva în genul femeii abuzate de soțul violent care după o serie de bătăi rupte din rai ajunge să-l iubească cu adevărat, pentru că și-a dat seama cât de bun a fost că n-a omorât-o în bătaie… Și cu asta s-a clarificat și ultima problemă din Univers.

Adevăru-i că până nu primești un cataroi în freză nici n-ai cum să-L respecți cu adevărat pe Don Dumnezeu. Așa că nu ne rămâne altceva mai bun de făcut decât să așteptăm cu fascinație și evlavie anul 2029 și să ne rugăm stăruitor și tânguitor: „vină asteroidul Tău, precum în cer așa și pe pământ!” Așa să ne ajute Nemesis. Amin.

ieuropa, ieuro, iexplicație

A fost o dată ca niciodată pe vremea când urmăream emisiunea cu domnu’ deputat și domnu’ președinte al diasporei, și-n timp ce repetam constituția americii (pentru examenul de cetățenie într-un stat de red neci la buza cu missippippi river) am avut deodată revelații spontane despre cum e treaba-n europa.

Prima revelație de natură gramaticală a fost că-n sfărșit am aflat cine este samson/rahav: e clar că-i domnul deputat. De unde știu? Foarte simplu. Rugați-l să rostească cu voce tare europa, euro, emisiune sau tot ce-ncepe în general cu litera „e” și veți auzi acel „i” inconfundabil! Însă problema nu-i așa de simplă atunci când ajungi la sintaxa frazei și acordarea notelor gramaticale; acolo nu mai e samson, acolo-i dan liga gol! Păi dacă la pregătirea morfologico-literară a domnului liga domnia sa a ajuns deputat, atunci, aplicând regula de trei verbe, eu ar trebui să fiu cel puțin președintele ieuropei!

A doua revelație cu totul spectrală am avut-o în timp ce-l priveam lung pe domnul președinte al tuturor romanilor de pretutindeni din spania și nu înțelegeam de ce-i așa bronzat. Eu cred că băieții de la tehnic iar au încurcat luminile și le-au pus pe-alea mai colorate la domnul țecu iar pe-alea mai transparentele la domnu’ liga. Sau să fie domnul țecu și președintele tuturor românilor din africa? Eu aș sugera bisericilor române din diasporele (vorba lui dănuț liga srl) americii să-l invite vreo 2 ani pe domnul țeicu ca să-i uneasca pe toți sub același sceptru. Iar ca primă misiune pacificatoare să fie unirea tuturor bisericilor românești de limbă română din chicago. Daca reușește asta, atunci îi facem statuie pe michigan avenue, vis-a-vis de hancock tower. Așa să ne ajute domnu’ deputat!

Eminescu să ne judece!

Domnita Nicole, imi cer scuze, insa am lasat loc la confuzii. Desi v-am semnat pe plic ca destinatara, mesajul se adresa catre, altfel f simpaticul, cronicar si spre alti cativa care mi-au starnit nitel indignarea in chestiunea de fata… Pe de alta parte, citindu-l pe onorabilul Grigore si pe dvs, ceilalti, cum va antrenati la tirul cu sageti inveninate, luand ca tinta pe VF, nu am putut sa nu ma gandesc la morala Scrisorii I a lui Eminescu. Orice om mare, care s-a distins prin ceva, starneste gelozia semenilor lui… Caci, nu-i asa, orice fapta mareata este un afront la adresa oamenilor mediocri.

Păi așa spuneți domnule Sertorius, că-ncepusem să intru la bănuieli, văzându-vă cum v-ascundeți între domnițe ca Saul între vase. Sigur că grigorie-i de vină pentru toată nenorocirea asta care s-a abătut peste biata biserică. De fapt el e cel care-a răspândit bârfa, a distorsionat faptele, a luat și apărarea monstruoaselor victime, a lovit cu săgeți înveninate în unsul domnului și dacă nu era comentariul sprințar (ca să vă citez) iubitele surori și stimații frați ar fi trăit mai departe liniștiți și fericiți până la venirea Domnului pe norii slavei. Sigur că indignarea dvs. este perfect justificată, mai ales acum în ceasul în care biserica a reușit cu chiu cu vai să producă un gest reparatoriu dar tardiv față de această victimă inocentă a bârfelor, răutăților și invidiei mediocrităților de ziua a șaptea. Cred că-mi dau seama că suferința lui de-un an încoace nici nu merită să fie pusă alături de fanteziile abuzatelor din ultimii 30 de ani, pentru că un an în afara bisericii nu face cât 30 în biserică. Vă înțeleg deplin indignarea și mânia sfântă care vă dă ghes să mergeți a treia milă în căutarea bătrânului rătăcitor.

De fapt, dacă tot credem noi în parabola fiului risipitor, aș propune s-o transcriem în practică în lumina ultimelor evenimente. Aș invita toate abuzatele de bună credință din biserică să se strângă, să închirieze un restaurant cochet, să pregătească o masă specială și să-l invite pe bătrânul rătăcitor la ospăț. Să nu-i dea voie să-și recite confesiunea ci să-l acopere cu sărutări și îmbrățișări, să-l invite la masă, iar pe tort să fie pusă cifra exacta și glazurată a numărului de victime ca un dar frumos pentru his re-birthday. Apoi ele să-și ceară iertare c-au fost copile, naive și proaste, pentru c-au crezut că vioara și masajul se pot învăța de la o vârstă așa de fragedă. Apoi să-și ceară scuze și pentru părinții lor care nu le-au crezut pe ele ci pe unsul domnului, și pentru biserica care le-a marginalizat și le-a făcut să se simtă ca cei 40 de copii care l-au bârfit pe Elisei, deci în general să-și ceară iertare pentru toate păcatele cu voia sau fără de voia, și mai ales că nu s-au născut violoniști, sau mai bine să-și ceară iertare că s-au născut pe lumea asta. Cred că numai după această frumoasă mărturisire înaintea oamenilor, victimile vor avea iarăși pace-n suflet și relaxare-n corp iar unsul domnului va putea preda din nou vioara de la basic level în sus…

Regret că Eminescu s-a stins din viață așa de prematur și dubios. Dacă mai traia 100 de ani l-ar fi avut de model pe mnemonicul recitator de psalmi. Cât de bine i se potrivesc geniului giurgiuvean următoarele stângăcii ale marelui poet; “Uscățiv așa cum este, gârbovit și de nimic / Universul fără margini e în degetul lui mic.” Câtă anticipare, ce viziune sublimă! Acolo este de fapt secretul, în degetele violonistului… Nu vreau să vă răpesc timpul, poate mai aveți de alcătuit pledoarii și pentru alte forumuri sau în grupele școlii de sabat. Cert este că niciodată nu m-am gândit că Eminescu l-a avut în minte pe geniul nostru pustiu atunci când și-a scris prima sa epistolă către mediocrii. Oare cum ar fi arătat literatura română dacă se-ntalneau cei doi? “Cobori în jos, scripcare blând, alunecând pe-o coapsă!” Cât despre noi, mediocrii și flecarii, găgăuții și gușații nu ne rămâne decât să ne asumăm antiteza din epigonii și să ne simțim rușinați în cugetul nostru sărac c-am îndrăznit să ne comparăm cu geniile neînțelese și misionare ale bisericii noastre sobornicești.

PS: regret că n-ați înțeles cu-adevarat cine face miștoul în toată povestea asta. Biserica nu mai e capabilă sa trateze serios o problemă de-aceea recurge la acest gen de glume ca să-și justifice acțiunile. Din acest punct de vedere, comentariul lui grigorie e mai serios și competent decât tot manualul bisericii, cu tot cu anexe la un loc!


Feriți-vă copiii! Se-aude iar vioara…

Deci cum umblam eu câine surd la vânătoare pe blogurile patriei noastre, numai ce-am fost izbit de-o știre horror vecină cu apoplexia, care mi-a confirmat brusc că România încă se află pe primul loc în Europa la producția de semne și minuni. Adică ceea ce la europeni este cu neputință, la români toate lucrurile sunt cu putință. Probabil ăsta-i și motivul pentru care Dracula nu poate fi exportat și-n țările destul de apusene, deoarece doar la noi mănânci usturoi și gura nu-ți miroase iar sângele apă nu se face! Conform unor surse beton se pare că-ntr-o regiune misterioasă a valurilor Dunării, a fost readusă la viață o fosilă despre care se știa că este pe cale de dispariție. Însă cercetătorii de la muzeul figurilor de ceară din localitatea cu pricina, folosind o tehnologie de reactivare pe baza unui praf alb (CaBr2.6H20) adică bromura de calciu (armată, ceai, relaxare…), au reușit să detecteze în litera şi spiritul unor manuale, formele de revenire-n sânul bisericii a unor fosile pierdute și stinghere.

O astfel de fosilă este și VF, un fel de Johnny Mnemonic cu accese de amnezie îngrijorătoare, dar un cyborg romantic care poate recita evlavios peste 150 de poezii în timp ce mâinile-i zburdă duios, când pe-o vioară, când pe-o fecioară! Denumirea științifică a acestei forme de viață din perioada pre-morală a lumii este, pedophilus errare humanum est, și indică orientativ dar nu exhaustiv, spre capacitățile si adaptabilitățile speciei de mamifere triste pe care o reprezintă cu-atâta acuratețe ontologică. Este vorba de un compus biologic primitiv, la granița dintre pediatrie și psihiatrie, care are o capacitate de camuflaj incredibil de mare la condițiile imprevizibile ale mediului, asta judecând după perioada lungă de gestație a operei de caritate prestată sistematic și bolnăvicios. Camuflajul la rându-i este poziționat strategic, la granița dintre scripcă, scriptură și bâză, legătura dintre ele fiind de natură strict mistică, nicidecum folclorică.

Cel mai interesant moment din istoria evoluției acestui caz, de altfel crezut dispărut definitiv prin prafurile deșerturilor australiene, este momentul prezent, când așa cum peroram mai sus, bătrânul rătacitor a fost primit de mâna dreaptă și miloasă a bisericii locale, fără nicio ezitare sau tremur tip Parkinson, ci ferm, frățește și copilărește! Probabil că s-a intonat în prealabil și imnul, “Domnul iubește copiii cuminți”, s-a făcut și nelipsita rugăciune de consacrare iar după ce toate formalitățile au fost exemplar îndeplinite, cetățeanul VF este liber din nou să profeseze ceea ce știe cel mai bine: fricțiunea mâinilor și abureala gurii. Sigur că nimeni n-a ajuns cu iertarea până la 70 de ori câte șapte, așa că nimeni nu se poate dezvinovății că și-a consumat creditul iertand, mai ales că acum harul s-a înmulțit și mai mult, direct proporțional cu numărul de victime pe continentul pătrat.

La final, în concluzia acestei scurte note informative, este bine să se știe că datorită generozității oficialilor muzeului de ceară și tămâie din localitatea paranormală cu pricina, mumia a fost repusă-n circuitul public, fiind expusă liber și democratic tuturor categoriilor de vârstă, dar mai ales claselor credule și vulnerabile. De la corespondenții noștri din teritoriu aflăm bunăoară că zilele-astea expoziția cu vânzare se află-ntr-un turneu prin muzeele din Spania, unde minunea din zona Dunării poate fi analizată pe viu, fără sosii sau făcături ieftine. Organizatorii pot garanta fără nicio falsă modestie că moaștele recitatoare de psalmi vor putea produce multe lacrimi, ca semn clar că minunile încă există. Bineînțeles, e vorba de lacrimile victimelor. Iar asta pentru că se știe foarte bine că icoanele nu lăcrimează niciodată!

PS: sfatul lui grigorie: “Feriți-vă copiii! Se-aude iar vioara…”